StiripesurseȘtirile zileiWashington: Talibanii îşi încalcă promisiunile faţă de restul lumii după execuţia...

Washington: Talibanii îşi încalcă promisiunile faţă de restul lumii după execuţia publică ‘odioasă’ a unui bărbat

Publicat:

Statele Unite au afirmat că talibanii îşi încalcă promisiunile faţă de restul lumii după execuţia publică “odioasă” a unui bărbat condamnat pentru crimă, prima de când islamiştii au revenit la putere în Afganistan în august 2021, scrie AFP, potrivit agerpres

“Acest lucru arată, în opinia noastră, că talibanii încearcă să revină la practicile lor înapoiate şi violente din anii 1990”, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Ned Price, în cursul unei conferinţe de presă.

Condamnatul, pe nume Tajmir, a fost acuzat că a ucis un bărbat în 2017 şi că i-a furat motocicleta şi un telefon mobil, potrivit talibanilor.

Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time


Zeci de funcţionari ai tribunalului, precum şi oficiali talibani au fost martori la execuţie, potrivit unui comunicat al purtătorului de cuvânt al talibanilor, Zabihullah Mujahid.

Sentinţa a fost executată de tatăl victimei, care a deschis focul asupra condamnatului de trei ori cu o puşcă de asalt Kalaşnikov, a declarat purtătorul de cuvânt al talibanilor miercuri seară.

Luna trecută, şeful suprem al talibanilor, Hibatullah Akhundzada, le-a ordonat judecătorilor să aplice toate pedepsele prevăzute de legea islamică, în special execuţii publice, lapidări, flagelări, precum şi amputări de membre în cazul hoţilor.

Talibanii au efectuat deja câteva flagelări publice de când au revenit la putere, însă execuţia de miercuri, ce a avut loc la Farah, capitala provinciei vestice cu acelaşi nume, este prima pe care au recunoscut-o.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.