StiripesurseDiasporaForţele ruse sunt hotărâte să recucerească părţi ale teritoriului ucrainean despre...

Forţele ruse sunt hotărâte să recucerească părţi ale teritoriului ucrainean despre care Rusia susţine că îi aparţin

Publicat:

Kremlinul a anunţat joi că forţele ruse sunt hotărâte să recucerească părţi din sudul şi estul Ucrainei despre care Rusia susţine că îi aparţin, transmite Reuters, potrivit agerpres

Totuşi, preşedinţia Federaţiei Ruse nu a definit integral obiectivele campaniei sale militare, iar purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a părut să stabilească o limită asupra teritoriului ucrainean pe care Rusia încearcă să îl încorporeze.

Citește și :  Zelenski, desemnat ‘Persoana Anului 2022’ de revista americană Time

Rusia a anunţat că a anexat patru provincii ucrainene – Doneţk, Lugansk, Zaporojie şi Herson – după organizarea în septembrie a unor aşa-zise referendumuri, care au fost denunţate ca ilegale şi false de către Kiev, Occident şi o majoritate a ţărilor membre ale ONU.

Niciuna dintre cele patru provincii nu s-a aflat sub controlul total al Moscovei, iar Rusia nu a precizat în ce proporţie le-a anexat.


Întrebat dacă Rusia intenţionează să încorporeze alte teritorii în afară de cele patru regiuni menţionate, Peskov a spus: ”Nu se pune problema despre aşa ceva. Cel puţin, nu există declaraţii în această privinţă. Totuşi, este mult de muncă pentru a elibera teritoriile; într-o serie de noi regiuni ale Federaţiei Ruse există teritorii ocupate care trebuie să fie eliberate. Mă refer la părţi din Republica Doneţk, ca şi la ceea ce a devenit parte a Federaţiei Ruse şi apoi a fost reocupată de trupele ucrainene”.

Citește și : Putin crede că riscul de război nuclear creşte, dar asigură că Rusia nu va folosi prima arma atomică

Forţele ucrainene au trupele ruse dintr-o zonă mică din provincia Lugansk, iar în luna noiembrie armata rusă s-a retras din toate zonele provinciei Herson de pe malul vestic al fluviului Nipru pe care ea le controlase, inclusiv capitala Herson.

Rusia a declanşat în 24 februarie o agresiune militară neprovocată şi nejustificată contra Ucrainei. Moscova susţine că este vorba despre o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a comunităţii rusofone din estul Ucrainei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.