StiripesurseDiasporaMajoritatea ucrainenilor intenţionează să reziste iarna aceasta în casele lor

Majoritatea ucrainenilor intenţionează să reziste iarna aceasta în casele lor

Publicat:

Deşi temperaturile au scăzut deja până la -10 grade Celsius în multe zone ale Ucrainei, de asemenea în locurile unde reţelele de electricitate şi încălzire sunt afectate de bombardamentele ruseşti asupra infrastructurilor energetice, doar 7% dintre ucraineni iau în calcul să plece de acasă, potrivit unui sondaj al Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), relatează miercuri agenţia EFE, potrivit agerpres

Procentul celor care ar intenţiona să se refugieze în alte locuri creşte dacă ucrainenilor chestionaţi le este menţionată posibilitatea unor sistări prelungite ale furnizării electricităţii, dar chiar şi în această eventualitate două treimi dintre ei spun că au în vedere să nu-şi părăsească domiciliul.

Citește și :  Peskov: Moscova nu a primit nicio propunere privind o ‘încetare a focului de Crăciun’ în Ucraina

Totuşi, cercetarea OIM relevă că odată cu începutul iernii pentru majoritatea ucrainenilor condiţiile de viaţă sunt aproape de limită, 43% dintre cei chestionaţi afirmând că şi-au cheltuit toate economiile, iar 63% că raţionalizează electricitatea şi combustibilul.

”Circa 18 milioane de persoane, respectiv 40% din populaţia ucraineană, au nevoie de ajutor umanitar urgent şi trebuie să-i sprijinim în timpul iernii, mai ales pe cei fără locuinţe sau încălzire”, atrage atenţia şeful misiunii OIM în Ucraina, Anh Nguyen.


Citește și : 533 de jurnalişti se află în închisoare în lume, un număr record în 2022 (RSF)

 

Bombardamentele ruseşti cu rachete şi drone asupra infrastructurilor energetice ucrainene au început în octombrie ca represalii după explozia care a avariat podul Crimeii.

Premierul ucrainean Denis Şmîgal a declarat luni că ”toate hidrocentralele şi termocentralele au fost avariate şi 40% din reţeaua de înaltă tensiune a fost avariată în diferite grade”, după cele opt serii de raiduri ruseşti cu rachete şi drone care au ţintit sistemul energetic ucrainean, astfel că în prezent există un ”deficit semnificativ de generare” a electricităţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.