StiripesurseȘtirile zileiAmber Heard acceptă să îi plătească un milion de dolari lui...

Amber Heard acceptă să îi plătească un milion de dolari lui Johnny Depp

Publicat:

Actriţa Amber Heard a anunţat luni că a semnat un acord pentru a pune capăt procedurii de recurs în cadrul procesului intentat pentru defăimare în Statele Unite fostului ei soţ, Johnny Depp, acceptând să-i plătească un milion de dolari actorului, informează AFP, potrivit agerpres.

“După o îndelungată reflectare, am luat dificila decizie de a încheia un acord”, a scris actriţa pe Instagram, fără să precizeze termenii financiari ai acordului.

Citeşte şi: Senatul american a aprobat! Sprijin clar pentru PKK/PYD – Black News

Amber Heard, în vârstă de 36 de ani, a făcut iniţial recurs la verdictul pronunţat în luna iunie, care o condamna să îi plătească despăgubiri de 10 milioane de dolari fostului ei soţ, care, la rândul lui, trebuia să îi achite despăgubiri de 2 milioane de dolari.

“Am luat această decizie după ce mi-am pierdut încrederea în sistemul judiciar american, în cadrul căruia mărturia mea publică a fost utilizată ca o formă de divertisment şi a dat apă la moară reţelelor de socializare”, a declarat actriţa americană.


Avocaţii lui Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, au salutat luni încheierea acestui acord.

“Suntem încântaţi să încheiem oficial acest capitol dureros pentru domnul Depp, care a indicat clar pe tot parcursul acestui proces că prioritatea sa era să scoată la iveală adevărul”, au declarat avocaţii Benjamin Chew şi Camille Vasquez.

“Decizia unanimă a juriului şi hotărârea care a rezultat în favoarea domnului Depp împotriva doamnei Heard rămân în vigoare”, au precizat aceştia.

“Plata de un milion de dolari – pe care domnul Depp s-a angajat să o doneze în scopuri caritabile, ceea ce va şi face – arată că doamna Heard recunoaşte concluziile” instanţei, au adăugat ei.

Bătălia judiciară dintre cei doi foşti soţi a avut la bază un editorial publicat în The Washington Post în 2018, în care Amber Heard s-a descris drept “o personalitate publică reprezentând violenţele conjugale”, fără să îl numească în mod expres pe soţul ei din acea vreme.

Afirmând că acel text i-a distrus reputaţia şi cariera, Johnny Depp, în vârstă de 59 de ani, a dat-o în judecată pe fosta lui soţie într-un proces în care starul hollywoodian a cerut despăgubiri de 50 de milioane de dolari. Amber Heard a contraatacat şi a deschis un proces în oglindă, solicitând despăgubiri cu o valoare dublă.

Citeşte şi: Premierul olandez își cere scuze pentru rolul jucat de Olanda în comerțul cu sclavi – Black News

După cele şase săptămâni de dezbateri, juraţii de la Tribunalul din Fairfax, un oraş de la periferia Washingtonului, au ajuns la concluzia că cei doi foşti soţi s-au defăimat reciproc, dar au estimat că prejudiciile suferite de Johnny Depp erau mai mari.

Procesul, ultra-mediatizat şi difuzat în direct de posturile TV americane, a fost urmărit de milioane de telespectatori din lumea întreagă şi a provocat un val de mesaje ostile la adresa actriţei Amber Heard pe reţelele de socializare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mașinile autonome se vor testa în Portugalia, din iulie. Cum să devii șofer sau operator?

Din luna iulie, mașinile autonome vor fi testate pe șoselele publice din Portugalia, potrivit unui decret ce reglementează norma stricte de siguranță, asigurări și...

Pedepsirea fizică a copiilor ar putea duce la note mai mici la examene

Un studiu a arătat că pedepsirea fizică a copiilor ar putea avea ca rezultat note școlare mai slabe sau ar putea conduce la un...

Unul dintre cele mai fotografiate locuri din Grecia nu poate fi vizitat în această vară

Plaja Navagio din Zakynthos, unul dintre cele mai fotografiate locuri din Grecia, rămâne închisă turiștilor până pe 31 octombrie 2026, din cauza riscului de...

Cum să ții vulpile departe de grădină folosind un produs comun în bucătărie

Experții oferă sfaturi pentru a ține vulpile departe de grădină. Folosind elemente naturale comune în bucătărie, vulpile vor înceta să mai apară. Grădinile pot fi...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.