StiripesurseȘtirile zileiParlamentul European îl invită pe Elon Musk să depună mărturie

Parlamentul European îl invită pe Elon Musk să depună mărturie

Publicat:

Preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, i-a trimis lui Elon Musk o scrisoare în care îi cere să depună mărturie în faţa corpului legislativ comunitar, a anunţat luni purtătorul său de cuvânt, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Parlamentul European nu are puterea de a-l obliga pe cel mai bogat om din lume să se prezinte în faţa lui şi răspunsul lui Musk nu este deocamdată cunoscut.

Elon Musk, care deţine inclusiv compania de automobile electrice Tesla, a suscitat controverse şi tulburare după ce a cumpărat compania Twitter în octombrie, contra sumei de 44 de miliarde de dolari.

După ce a disponibilizat jumătate din personalul Twitter, a restabilit contul fostului preşedinte american Donald Trump, a abandonat o politică împotriva dezinformării asupra COVID-19, a interzis – apoi a reintegrat – unii jurnalişti şi a blocat pentru scurt timp referinţele la platforme rivale pe Twitter, el a atras atenţia decidenţilor politici în SUA şi în Europa.

Comisia Europeană l-a avertizat pe Musk că riscă “sancţiuni” din partea UE din cauza ameninţării pe care o reprezintă pentru libertatea mass-media.


Luni, Elon Musk a organizat un sondaj pe Twitter pentru a şti dacă ar trebui să rămână patronul acestei societăţi. În total, 57,5% dintre utilizatori s-au declarat în favoarea plecării lui de la conducerea Twitter.

Cursul acţiunilor Twitter s-a prăbuşit cu o treime după ce Elon Musk a preluat această platformă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg e-Dosarul și ședințele prin videoconferință

Instanțele judecătorești vor putea utiliza mai larg instrumentele digitale, inclusiv sistemul informațional e-Dosar judiciar și ședințele de judecată prin videoconferință, după ce Guvernul a...

Maia Sandu trasează o direcţie clară noului guvern: ‘este obligat să alinieze Moldova la standardele europene’

Președinta Maia Sandu a declarat că noul Guvern „este obligat să consolideze securitatea și statul de drept în țară, să continue să alinieze Moldova...

Indemnizația de maternitate NU va mai depinde de căsătoria părinților

Indemnizația de maternitate nu va mai depinde de statutul civil al părinților. Decizia a fost aprobată, astăzi, în scopul aplicării principiului egalității de tratament...

Transportatorii de mărfuri vor trece la documente electronice prin sistemul eFTI

Transportatorii de mărfuri din Republica Moldova vor trece treptat de la documentele pe hârtie la transmiterea electronică a informațiilor despre transport. Ministerul Infrastructurii și...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.