StiripesurseȘtirile zileiCondiţii de detenţie legale pentru fostul preşedinte Castillo

Condiţii de detenţie legale pentru fostul preşedinte Castillo

Publicat:

Preşedintele peruan demis Pedro Castillo este deţinut în condiţii legale şi nu suferă de “complicaţii fizice”, a anunţat joi mediatorul republicii care l-a vizitat pe fostul şef al statului în detenţie, notează AFP, potrivit agerpres.

“Ne-am întâlnit cu fostul preşedinte şi cu echipa sa tehnică de apărare şi am verificat că condiţiile de detenţie sunt conforme cu cele prevăzute de Codul de executare a pedepselor”, a scris pe Twitter mediatorul, un funcţionar al acestuia însoţind o delegaţie a Comisiei Interamericane a Drepturilor Omului (IADH) care l-a vizitat pe fostul lider în închisoarea sa.

Citeşte şi: O nouă creștere a tensiunii în Kosovo sporește temerile privind un conflict armat – Black News

“Din discuţia pe care am avut-o cu ceva timp în urmă, Castillo ne-a spus că se află într-o situaţie stabilă (…) Nu există complicaţii fizice”, a precizat pentru AFP Carlos Fernandez.

Anterior, avocatul lui Castillo, Wilfredo Robles, indicase pe contul de Twitter al preşedintelui demis că, încă de luni, a “solicitat o reuniune” între clientul său şi delegaţia CIDH în ţară.


Castillo afirmase că este “privat în mod arbitrar” de drepturile sale şi a cerut ca întâlnirea “să fie organizată în regim de urgenţă”.

Membri ai delegaţiei CIDH s-au întâlnit cu autorităţile la Ayacucho (sud), unde cel puţin 10 persoane şi-au pierdut viaţa în confruntări cu militarii care menţineau ordinea în temeiul stării de urgenţă decretate de guvern. Alţii au mers la Lima şi Cusco (sud-est).

Ei s-au întâlnit cu “organizaţii, mişcări sociale şi lideri ai popoarelor indigene pentru a colecta mărturii despre manifestaţii şi contextul crizei instituţionale”, a indicat CIDH, organism autonom al Organizaţiei Statelor Americane (OSA).

Potrivit Apărătorul Poporului peruan, cel puţin 22 de persoane au fost ucise şi peste 600 au fost rănite în ciocnirile dintre forţele de securitate şi manifestanţii care cer dizolvarea parlamentului şi demisia noii preşedinte, Dina Boluarte, fostă vicepreşedintă.

Joi, Human Rights Watch a cerut autorităţilor peruane să “desfăşoare anchete imediate, amănunţite şi independente” cu privire la “uciderea” unor manifestanţi.

Citeşte şi: Putin afirmă că vrea oprirea războiului din Ucraina la un moment dat, prin negocieri – Black News

Violente manifestaţii zguduie Peru din 7 decembrie şi demiterea şi apoi arestarea fostului preşedinte Pedro Castillo, care a încercat să dizolve parlamentul şi să conducă prin decrete, acţiune considerată drept o “lovitură de stat” de către parlament şi pentru care este urmărit penal pentru “răzvrătire” şi “conspiraţie”.

În încercarea de a atenua criza, parlamentul de la Lima a aprobat marţi avansarea alegerilor generale din 2026 în aprilie 2024. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce Europa se încălzește de două ori mai repede decât media globală

În Europa, recorduri de temperatură au fost doborâte săptămâna trecută în Regatul Unit, Irlanda și Franța. Pământul este în prezent cu aproximativ 1,4 grade Celsius...

Reforme în sistemul britanic de sănătate: dosar medical unic și desființarea NHS England

Guvernul britanic susține că introducerea unui dosar medical unic pentru pacienții din sistemul public de sănătate ar putea reduce cu aproximativ 20.000 numărul prezentărilor...

Chinezii dezvoltă un program cu IA care analizează activitatea pe internet

Chinezii dezvoltă în secret un program cu inteligență artificială (IA) care analizează activitatea oamenilor pe internet. Dezvăluirea a fost făcută de jurnaliștii americani. Programul...

Trei noi vaccinuri experimentale pentru virusul Ebola vor fi finanțate

Coaliția pentru Inovații în domeniul Pregătirii pentru Epidemii (CEPI) va „accelera de urgență” dezvoltarea a trei vaccinuri experimentale împotriva virusului Bundibugyo, responsabil pentru actualul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.