StiripesurseRăzboi in UcrainaDmitri Rogozin a fost RĂNIT într-un bombardament

Dmitri Rogozin a fost RĂNIT într-un bombardament

Publicat:

Într-un mesaj pe Telegram, apropiatul lui Vladimir Putin a declarat că a fost rănit la omoplat, într-un bombardament la Doneţk. Medicii lui afirmă că va fi supus unei operaţii.

 

Dmitri Rogozin, fost director al Roscosmos – agenţia însărcinată cu programul civil spaţial rusesc – şi apropiat al lui Vladimir Putin, a afirmat joi, 2 decembrie că a fost rănit în timpul unui bomardament la Doneţk, în estul Ucrainei.

Citeşte şi: O nouă creștere a tensiunii în Kosovo sporește temerile privind un conflict armat – Black News

“Am o rană, un fragment metalic de 3×4 mm intrat deasupra omoplatului drept. Va fi o operatie. Mai multe alte persoane aproape de mine au fost rănite”, a scris fostul vicepremier rus joi pe canalul lui de Telegram.

Medicii din Republica Populară Doneţk (RPD) au declarat că îi dau asistenţă medicală lui Dmitri Rogozin, potrivit TASS, agenţia de presă rusă. “Starea lui este mulţumitoare”, a declarat asistentul rănitului. “Potrivit concluziilor medicilor, un fragment de mină care s-a localizat în coloana sa vertebrală nu poate fi extras. Dmitri Rogozin refuză sa fie evacuat spre structuri medicale din alte regiuni ale Rusiei atâta vreme cât starea celorlalţi răniţi nu este stabilă”, a adăugat el.


 Localizare divulgată

Dmitri Rogozin se găsea în RPD, regiune ucraineană ocupată de Rusia din 2014 şi oficial anexată în septembrie de Moscova, pentru a da “asistenţă militară” armatei ruse, explică agenţia TASS. În mesajul lui pe Telegram, Rogozin a arătat că el asista la “o reuniune de lucru [în restaurantul hotelului], în cerc restrâns şi într-o atmosferă liniştită, la întoarcerea de la una din unităţile noastre de voluntari”.

Citeşte şi: Putin afirmă că vrea oprirea războiului din Ucraina la un moment dat, prin negocieri – Black News

Canalul de televiziune public Rossia 24 a afirmat că fostul şef al Roscosmos îşi sărbătorea acolo a 59-a aniversare, cu invitaţi şi muzicanţi. Canalul a difuzat imagini cu la mesele de sărbătoare răsturnate într-o sală de restaurant cu geamurile sparte şi pereţii parţial distruşi.

“Locuiam în acest hotel de câteva luni şi în opt ani duşmanul nu a bombardat niciodată acest loc”, continuă el. Potrivit oficialului rus, “cineva a divulgat” locaţia pe la “19:45″ şi ” mai multe lovituri de mare precizie” au urmat. Până la urmă, el informează că a fost deschisă o anchetă pentru a descoperi identitatea agresorului.

Sejur “periculos”

Comentând incidentul, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, i-a asigurat pe jurnalişti că “este absolut normal ca funcţionarii să meargă în regiunile ruseşti”. “Din păcate, sejurul în anumite regiuni este încă periculos (…). Dar asta nu înseamnă că acest lucru trebuie să-i împiedice pe funcţionari să-şi exercite funcţiile”, a adăugat el.

De la demiterea lui din fruntea Roscosmos în iulie, planează o neclaritate asupra activităţilor sale. Unii au emis ipoteza că Rogozin ar putea ocupa un fel de post de conducere în zonele ocupate de Rusia în estul Ucrainei. Rogozin s-a declarat şeful grupului de inspectori voluntari “Lupii ţarului”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.