StiripesurseDiasporaOficial iranian: Occidentul recunoaşte eficienţa dronelor iraniene în Ucraina

Oficial iranian: Occidentul recunoaşte eficienţa dronelor iraniene în Ucraina

Publicat:

Acuzaţiile occidentale potrivit cărora Rusia utilizează drone iraniene în Ucraina ar proba “eficienţa” acestor aparate, a susţinut duminică un înalt responsabil militar iranian, citat de AFP, potrivit agerpres

“Atmosfera creată de lumea aroganţei (referindu-se la SUA şi la aliaţii lor) privind utilizarea dronelor iraniene în războiul din Ucraina face parte din războiul psihologic al inamicului”, a declarat şeful Statului Major, generalul de divizie Mohammad Bagheri, citat de agenţia de presă Tasnim.

Citește și : Şeful diplomaţiei ruse cheamă la reducerea tensiunilor dintre Armenia şi Azerbaidjan

“Deşi numeroase acuzaţii pot fi false, ele arată de fapt eficienţa şi nivelul ridicat al Republicii islamice în domeniul dronelor”, a adăugat el.

Kievul şi aliaţii săi occidentali au acuzat Rusia că utilizează drone de fabricaţie iraniană pentru a efectua atacuri împotriva Ucrainei, provocând daune importante infrastructurilor civile şi energetice.


Drept ripostă, occidentalii au sancţionat mai multe întreprinderi şi generali iranieni, printre care se află şi generalul Bagheri.

Teheranul a dezminţit în mai multe rânduri că ar fi furnizat arme pentru a fi utilizate în războiul din Ucraina, dar la începutul lunii noiembrie a admis că ar fi trimis drone Rusiei înainte de începerea invaziei acesteia în Ucraina la sfârşitul lunii februarie.

Iranul a început să fabrice drone şi vehicule aeriene fără pilot (UAV) în anii 1980 în cursul războiului său de opt ani cu Irakul.

SUA şi Israelul, inamici declaraţi ai Republicii islamice, acuză Teheranul că ar fi trimise flote de drone aliaţilor săi din Orientul Mijlociu, în special Hezbollahului libanez, regimului preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi rebelilor houthi din Yemen.

Citește și :  Medvedev: Impunerea de către UE a unui plafon la preţul la gaze naturale a fost dictată de ‘ura animalică’ faţă de poporul rus

Iranul va continua să dezvolte drone:”Forţele armate ale ţării vor continua să sporească şi să dezvolte drone, noi vom coopera cu alte ţări în domeniul dronelor”, a declarat generalul Bagheri, potrivit Tasnim.

“Sistemele noastre de drone ocupă un grad ridicat în lume ca precizie, durabilitate, continuitate, funcţionare şi executare a diverse misiuni”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.