StiripesurseSintezeSoţia şi fiica fostului fotbalist iranian Ali Daei nu au putut...

Soţia şi fiica fostului fotbalist iranian Ali Daei nu au putut părăsi Iranul

Publicat:

Fostul fotbalist iranian Ali Daei, care şi-a manifestat în mai multe rânduri sprijinul pentru protestele anti-guvernamentale din ţară, a anunţat luni că soţia şi fiica sa nu au putut părăsi Iranul pentru o vacanţă în Dubai, scrie news.ro

Ali Daei a avut el însuşi paşaportul confiscat, iar potrivit AFP, familia sa nu a putut părăsi Iranul, luni, cu un avion al companiei Mahan Air, din Teheran. Soţia şi fiica lui Ali Daei au decolat din capitala Iranului, luni, însă avionul a făcut o escală neanunţată în ruta sa spre Dubai. Mai precis pe Insula Kish, din Golful Persic, unde soţia şi fiica fostului fotbalist au fost coborâte din avion şi conduse într-un birou al aerportului, unde au fost chestionate de autorităţi.

Citește și : Medvedev: Arsenalul nuclear al Rusiei împiedică Occidentul să îi declare război

Ali Daei a negat zvonurile că soţia şi fiica sa au fost reţinute de poliţie, dar susţine că nu ar exista nici un document oficial care să le interzică acestora să părăsească ţara.

Daei se numără printre celebrităţile iraniene care au susţinut protestele izbucnite în ţară după moartea Mahsei Amini în septembrie.


Citește și : Mai multe autobuze pline cu migranți au fost lăsate în fața casei Kamalei Harris, deși afară erau minus 18 grade

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Europa, din nou pregătită să deschidă un dialog cu Vladimir Putin

Europenii, în frunte cu Franța, încearcă să redeschidă un canal de discuții cu Vladimir Putin, în timp ce Statele Unite par să își piardă...

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.