StiripesurseȘtirile zileiÎnmulţirea cazurilor de COVID-19 în China a dus la scăderea cotaţiilor...

Înmulţirea cazurilor de COVID-19 în China a dus la scăderea cotaţiilor petrolului

Publicat:

Cotaţia barilului de petrol a scăzut joi cu peste 2%, după ce înmulţirea cazurilor de COVID-19 în China a redus speranţele privind o revenire a cererii de carburant în cel mai mare importator mondial de ţiţei brut, informează Reuters, potrivit agerpres.

La bursa de la Londra, cotaţia barilului de ţiţei Brent cu livrare în luna februarie a scăzut cu 1,67 dolari, sau 2,01%, până la 81,59 dolari per baril în jurul orei 9:53 GMT. Pentru barilului de ţiţei West Texas Intermediate, cotaţiile au scăzut cu 1,62 dolari, sau 2,05%, până la 77,34 dolari per baril.

Citește și : Kievul se aşteaptă la întreruperi repetate de electricitate toată iarna

Amploarea celei mai recente epidemii de COVID din China precum şi îngrijorările cu privire la datele comunicate de autorităţile chineze au condus diferite ţări să introducă noi reguli de călătorie pentru vizitatorii chinezi, într-un moment în care Beijingul a început să renunţe la cea mai strictă abordare din lume privind COVID-ul.

“Lipsa de claritate cu privire la situaţia virusului în China a condus la noi reguli de călătorie în diferite ţări, ceea ce ar putea diminua o parte din optimismul anterior”, a declarat Jun Rong Yeap, analist la IG.


Pe lângă înmulţirea cazurilor de COVID în China, cotaţia petrolului a fost afectată şi de aşteptările referitoare la o nouă majorare de dobândă în SUA, în condiţiile în care Rezerva Federală încearcă să limiteze majorările de preţuri pe o piaţă a muncii tensionată.

Pe de altă parte, piaţa petrolului a primit un anumit sprijin din partea deciziei preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin de a interzice exportul de petrol brut şi produse rafinate, timp de cinci luni începând cu data de 1 februarie, către ţările care au aderat la plafonul de preţ occidental.

Citește și : Ce conţine planul de pace al lui Zelenski

Cu toate acestea, Germania a estimat că interdicţia Moscovei nu va avea nicio importanţă în practică, deoarece Germania lucrează încă din primăvară pentru a înlocui petrolul rusesc şi a-şi asigura aprovizionarea. O veste bună în acest sens a venit vineri când Transneft, compania care deţine monopolul asupra conductelor petroliere din Rusia, a dezvăluit că a primit o solicitare de rezervare de capacitate din partea firmei kazahă KazTransOil, astfel încât aceasta să poată livra petrol Germaniei prin conducta Drujba în 2023.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

VIDEO Doi israelieni au fost expulzați din Moldova

Doi cetățeni străini, originari din Israel, au fost declarați persoane indezirabile în Republica Moldova pentru cinci ani și îndepărtați din țară, după incidentul de...

Salariul minim va fi ajustat după noi criterii

Modalitatea de stabilire și actualizare a salariului minim în Republica Moldova ar putea fi modificată, în baza unui nou proiect de lege elaborat de...

CEDO obligă R. Moldova să plătească peste jumătate de milion de euro într-un dosar instrumentat de Domnica Manole

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a obligat Republica Moldova să plătească 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar ce vizează vânzarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.