StiripesurseSintezeMilitantul şi jurnalistul iranian Keyvan Samimi, aflat în detenţie din decembrie...

Militantul şi jurnalistul iranian Keyvan Samimi, aflat în detenţie din decembrie 2020, a fost eliberat

Publicat:

Militantul şi jurnalistul iranian Keyvan Samimi, aflat în detenţie din decembrie 2020, a fost eliberat, a anunţat duminică cotidianul reformator Shargh, informează AFP, potrivit agerpres.  

În vârstă de 73 de ani, Samimi fusese condamnat la trei ani de închisoare “pentru complot împotriva securităţii naţionale”.

Citește și : Zelenski, în urările sale de Anul Nou: Anul 2023 va fi anul ‘victoriei’ în războiul împotriva Rusiei

El a fost eliberat din închisoarea Semnan, situată la peste 200 de kilometru est de Teheran, a scris cotidianul, fără a preciza data eliberării lui.

Jurnalistul fusese autorizat în februarie 2022 să se întoarcă acasă din cauza unor probleme de sănătate, însă a fost trimis din nou la închisoare în luna mai, fiind acuzat că a desfăşurat activităţi împotriva securităţii naţionale cât timp a fost în libertate provizorie, informase la acea dată agenţia de presă Mehr.


În decembrie, el a publicat din închisoare un mesaj de susţinere a mişcării de contestare din Iran, declanşată după moartea pe 16 septembrie a tinerei Mahsa Amini, o kurdă iraniană de 22 de ani, decedată după ce fusese arestată de poliţia moravurilor pentru încălcarea codului vestimentar strict din Iran.

Citește și : Joe Biden salută ‘devoţiunea faţă de biserică’ şi ‘generozitatea’ Papei emerit Benedict al XVI-lea

 

Samimi fusese închis de mai multe ori înainte şi după Revoluţia islamică din 1979.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.