StiripesurseȘtirile zileiFiica cea mare a regelui Thailandei rămâne inconştientă, la săptămâni după...

Fiica cea mare a regelui Thailandei rămâne inconştientă, la săptămâni după colaps

Publicat:

Fiica cea mare a regelui Thailandei, prinţesa Bajrakitiyabha, rămâne inconştientă la mai bine de 3 săptămâni după ce a suferit un colaps din cauza unor probleme cardiace, conform unui comunicat al palatului regal cu privire la starea de sănătate a potenţialei moştenitoare a tronului, în vârstă de 44 de ani, transmite Reuters, potrivit agerpres.  

Fiica cea mare a regelui Maha Vajiralongkorn şi-a pierdut cunoştinţa la 15 decembrie, în urma unei aritmii cardiace severe puse de medici pe seama unei inflamaţii rezultate în urma unei infecţii cu mycoplasma, conform unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de palatul regal, în care se precizează că prinţesa continuă să se afle în stare de inconştienţă.

Citește și : Medvedev ameninţă NATO cu noile rachete Zircon

“Medicii continuă să-i administreze medicamente şi folosesc echipamente pentru a-i susţine funcţiile cardiacă, pulmonară şi renală. De asemenea, sunt folosite antibiotice şi prinţesa este monitorizată cu atenţie”, conform comunicatului.

Prinţesa Bajarakitiyabha s-a simţit rău în timp ce-şi pregătea câinii pentru o competiţie canină în provincia Nakhon Ratchasima (nord-est). Ea a primit iniţial asistenţă medicală în această provincie, după care a fost transportată cu elicopterul la Bangkok.


Prinţesa este de profesie avocat, având o diplomă de master şi un doctorat obţinute la Cornell University. Ea a ocupat funcţia de ambasador al Thailandei în Austria, Slovenia şi Slovacia, printre altele.

Prinţesa este unul dintre cei trei copii ai regelui Vajiralongkorn care deţin titluri oficiale, o calitate care îi face eligibili la tronul ţării, conform Legii de Succesiune Regală din 1924 şi Constituţiei Thailandei.

Regele Vajiralongkorn nu a desemnat deocamdată în mod oficial un moştenitor după ce a devenit suveran în 2016 şi deocamdată în Thailanda nu au existat discuţii despre posibilitatea ca prinţesa Bajrakitiyabha să preia tronul ţării.

Citește și : Presa britanică îl pune la zid pe prinţul Harry: ‘Ţi-ai vândut sufletul!’

Deşi Legea de Succesiune Regală stipulează că moştenitorul tronului trebuie să fie bărbat, un amendament adus la Constituţia Thailandei în 1974 permite unei fiice din familia regală să urce pe tron dacă niciun succesor nu a fost desemnat în prealabil.

Prinţesa Bajarakitiyabha s-a născut la 7 decembrie 1978. Mama ei este prinţesa Soamsawali, prima soţie a regelui Thailandei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Bărbat arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone

Un bărbat a fost arestat pentru a folosit un claxon care imita zgomotul unei drone iraniene. Incidentul s-a produs în Irak. Un bărbat are probleme...

Concertele lui Kanye West permise în Olanda, în ciuda protestelor impotriva remarcilor antisemite

Un judecător a permis concertele lui Kanye West în Olanda, în ciuda protestelor unui grup de evrei cu privire la remarcile antisemite ale rapperului...

Cine va cânta la deschiderea Campionatului Mondial 2026. FIFA a anunțat lista completă a artiștilor

 FIFA a dezvăluit artiștii care vor urca pe scenă la concertele organizate în cele trei țări gazdă ale competiției: Statele Unite, Canada și Mexic. Evenimentele...

O pereche de ochelari va transforma alergarea într-un joc video

O pereche de ochelari va transforma alergarea într-un joc video cu ajutorul unei aplicații. Tehnologia inovatoare este pregătită de o mare companie care produce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.