StiripesurseȘtirile zileiJustiţia venezueleană ordonă arestarea noii conduceri a parlamentului paralel

Justiţia venezueleană ordonă arestarea noii conduceri a parlamentului paralel

Publicat:

Un tribunal din Venezuela a ordonat arestarea a trei membri ai noii conduceri a parlamentului paralel al opoziţiei, printre care preşedintele acestuia, Dinorah Figuera, care locuieşte în Spania, relatează AFP, potrivit agerpres.

Un tribunal penal din Caracas a emis sâmbătă seara un mandat de arestare împotriva lui Dinorah Figuera, care l-a înlocuit pe Juan Guaido în funcţia de preşedinte al Adunării Naţionale, recunoscută de Statele Unite şi de alte zeci de ţări drept ultima instituţie aleasă democratic în Venezuela.

Citeşte şi: Susţinătorii fostului preşedinte Bolsonaro pătrund cu forţa în principalele instituţii ale puterii din Brasilia

Membrii acestui parlament paralel, aleşi în 2015, nu recunosc legislativele din 2020 câştigate de aliaţii preşedintelui Nicolas Maduro.

Instanţa a ordonat, de asemenea, arestarea primului şi a celui de-al doilea vicepreşedinte al parlamentului, Marianela Fernandez şi Auristela Vasquez, care locuiesc în Statele Unite.


Cele trei responsabile ale opoziţiei sunt acuzate de “uzurpare a funcţiei, trădare, asociere criminală şi spălare de bani, în virtutea participării lor la fapte improprii legate de numirea fictivă a echipei de conducere a unei Adunări Naţionale ilegitime (…)”, au precizat autorităţile judiciare pe Twitter.

Ca răspuns, legislativul paralel a îndemnat “comunitatea democratică naţională şi guvernele democrate din întreaga lume să ridice vocea şi să se pronunţe împotriva acestui atac feroce al regimului lui Nicolas Maduro”.

Pe 30 decembrie, trei dintre principalele partide de opoziţie au aprobat suprimarea “guvernului interimar” al lui Juan Guaido, pe care l-au susţinut atunci când a fost creat, iar pe 5 ianuarie a fost aleasă o nouă conducere pentru parlamentul său.

Citeşte şi: Lula da Silva condamnă invazia ‘vandalilor fascişti’ la Brasilia – Black News

Juan Guaido, autoproclamat preşedinte interimar în ianuarie 2019, nu a reuşit să-l înlăture pe preşedintele Nicolas Maduro de la putere, în pofida unui larg sprijin internaţional. Iar acest sprijin s-a redus pe măsură ce experimentul părea inutil.

Sfârşitul “interimatului” intervine într-un context de divizare profundă a opoziţiei, în contextul în care alegerile prezidenţiale din 2024 se profilează la orizont. Primare pentru desemnarea unui candidat unic urmează să aibă loc anul acesta. Juan Guaido ar putea fi candidat, potrivit multor observatori.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

R. Moldova, pe locul 45 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume

Pașaportul moldovenesc ocupă locul 45 în clasamentul mondial Henley Passport Index 2026. Cetățenii moldoveni pot călători în 120 de destinații fără viză sau cu...

Noul ministru al Agriculturii neagă orice legătură cu PDM

Noul ministru al Agriculturii și Industriei Alimentare, Radu Musteață, respinge informațiile potrivit cărora ar fi avut legături cu fostul Partid Democrat, condus de oligarhul...

VIDEO Doi tineri au înșelat două femei cu peste 200 de mii de lei

Doi tineri, în vârstă de 19 și 21 de ani, au fost plasați în arest preventiv pentru 30 de zile, fiind suspectați de implicare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.