StiripesurseȘtirile zileiFostul director financiar al companiei Trump Organization, condamnat la 5 luni...

Fostul director financiar al companiei Trump Organization, condamnat la 5 luni de închisoare

Publicat:

Fostul director financiar al companiei Trump Organization a fostului preşedinte american Donald Trump, Allen Weisselberg, care a pledat vinovat pentru evaziune fiscală, a fost condamnat marţi de un tribunal din New York la cinci luni de închisoare şi peste două milioane de dolari amendă, a anunţat procurorul din Manhattan, transmite AFP, potrivit agerpres.  

Allen Weisselberg, în vârstă de 75 de ani şi unul dintre colaboratorii cei mai fideli ai magnatului imobiliar care a devenit în 2016 preşedinte al SUA, a pledat vinovat pentru toate cele 15 capete de acuzare pentru o evaziune fiscală de 1,76 de milioane de dolari din venituri nedeclarate în perioada 2005-2021, printr-un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat în august anul trecut în faţa judecătorului Juan Merchan din New York.

Citește și : Oraşul Soledar a căzut în mâna ruşilor

Acest acord prevede că Allen Weisselberg va executa cinci luni de închisoare, cu posibilitatea eliberării după 100 de zile, şi va plăti prejudicii în valoare de 1,99 milioane de dolari. Alternativa în lipsa acestui acord, în cazul unei condamnări, ar fi pentru el 15 ani de închisoare şi plata unor penalităţi mult mai mari. Sentinţa, care corespunde acordului de recunoaştere a vinovăţiei, a fost emisă marţi.

Trump Organization a fost de asemenea inculpată în acest caz, pe 6 decembrie anul trecut, fiind prima dată când societatea lui Donald Trump se confruntă cu un proces penal.


Conform acuzării, Trump Organization şi Allen Weisselberg au operat timp de 15 ani o schemă de evaziune fiscală prin care managerii companiei erau plătiţi ”pe sub masă” prin avantaje în natură ce permiteau evitarea plăţii impozitelor. Weisselberg este acuzat că ar fi fost unul dintre principalii beneficiari ai acestei scheme, prin care ar fi obţinut facilităţi în valoare de 1,7 milioane de dolari pentru care nu a plătit impozite.

Citește și : Harkovul a fost bombardat intens la câteva ore după vizita ministrului german de externe

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.