StiripesurseȘtirile zileiCel puţin şapte morți în urma tornadelor din sud-estul Statelor Unite

Cel puţin şapte morți în urma tornadelor din sud-estul Statelor Unite

Publicat:

Cel puţin şapte persoane au fost ucise joi, când mai multe tornade au măturat Alabama şi Georgia, în sud-estul Statelor Unite, au anunţat autorităţile locale, transmite AFP, potrivit agerpres

Şase persoane au murit în comitatul Autauga, în centrul statului Alabama, a confirmat joi pentru AFP directorul adjunct al serviciilor locale de urgenţă, Gary Weaver.

Citește și : Cine sunt favoriţii la prezidenţialele din Cehia: Un fost prim-ministru, un general şi o economistă

Un copil de şase ani a murit în comitatul Butts din Georgia, la aproximativ 90 de kilometri sud de Atlanta, după ce un copac a căzut pe maşina în care acesta se afla, au relatat media locale. Evenimentul a fost confirmat ulterior de guvernatorul statului, Brian Kemp.

“Toată familia noastră are inima frântă de această tragedie”, a reacţionat Kemp pe Twitter.


În total, cel puţin 45 de tornade au traversat joi sud-estul ţării, potrivit unui raport preliminar al Centrului american de predicţie a furtunilor (Storm Prediction Center, SPC).

A fost declarată stare de urgenţă în Georgia şi în unele comitate din Alabama.

Oraşul Selma, din comitatul Dallas, şi el sub de starea de urgenţă, a suferit în special “pagube importante”, potrivit serviciilor primarului său James Perkins, care i-a îndemnat pe locuitori să evite deplasările şi să stea departe de liniile de înaltă tensiune avariate de furtună.

“Echipele oraşului vor fi trimise cât mai curând posibil pentru a face curăţenie”, a adăugat municipalitatea pe Facebook.

Tornadele, un fenomen meteorologic pe cât de impresionant, pe atât de greu de prezis, sunt relativ frecvente în Statele Unite, mai ales în centrul şi sudul ţării. Acestea au uneori efecte devastatoare.

Citește și : Justiţia spaniolă renunţă la principalul capăt de acuzare împotriva lui Puigdemont

Sudul Statelor Unite a mai fost îndoliat la sfârşitul lui noiembrie, în cursul trecerii peste noapte a 36 de tornade care au ucis două persoane în Alabama, în timp ce în decembrie 2021 aproximativ 80 de persoane şi-au pierdut viaţa după ce mai multe tornade au măturat Kentucky.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Încă un personaj asociat cu Jeffrey Epstein a fost găsit mort

Daniel Siad, un agent de casting pentru fotomodele care avea legături cu defunctul infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, a fost găsit mort la domiciliul...

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.