StiripesurseȘtirile zileiPremierul japonez Kishida: Asia riscă să fie 'Ucraina de mâine'

Premierul japonez Kishida: Asia riscă să fie ‘Ucraina de mâine’

Publicat:

Premierul japonez Fumio Kishida a avertizat sâmbătă, la Washington, la încheierea unui turneu în ţările G7, că “Asia ar putea fi Ucraina de mâine”, transmite AFP, potrivit agerpres.  

El a spus că le-a comunicat liderilor ţărilor membre ale G7 “sentimentul său puternic de criză în materie de de securitate în Asia de Est”.

Citește și : Administraţia Biden pregăteşte o potenţială vânzare de avioane de luptă F-16 către Turcia

Premierul Fumio Kishida, a cărui ţară deţine preşedinţia G7 anul acesta, a vizitat fiecare dintre statele membre (SUA, Franţa, Regatul Unit, Italia, Canada) într-o săptămână, cu excepţia Germaniei, din cauza unei probleme de programare. Intenţionează însă să se deplaseze la Berlin în curând.

“Lecţia de învăţat din Ucraina este că securitatea Europei şi cea a regiunii indo-pacifice sunt inseparabile”, a afirmat premierul Japoniei într-o conferinţă de presă, a doua zi după întâlnirea cu preşedintele american Joe Biden.


“Situaţia din jurul Japoniei este din ce în ce mai gravă, de la încercările de a schimba forţat statu-quoul în Marea Chinei de Est şi Marea Chinei de Sud, până la angajarea Coreei de Nord în activităţi nucleare şi tiruri de rachete”, a spus el.

Kishida se referă la eforturile Chinei de a-şi spori controlul asupra unei întinderi maritime disputate, ceea ce duce la tensiuni cu Japonia, Filipine şi Vietnam. Regiunea este, de asemenea, marcată de tensiunile din jurul Taiwanului, insulă pe care China continentală o consideră a fi teritoriul său.

Citește și : Două atacuri cu mașini capcană în Somalia; cel puțin un mort și șase răniți

În mai, liderii ţărilor membre ale G7 se vor întâlni în cadrul summitului anual la Hiroshima, unde Statele Unite au aruncat o bombă atomică pe 6 august 1945, în primul atac nuclear din istorie. Hiroshima este, de asemenea, bastionul electoral al prim-ministrului japonez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Victoria Belous rămâne ministru de Finanţe: ‘Vom optimiza cheltuielile publice, dar fără a afecta necesitățile esențiale’

Ministrul desemnat al Finanțelor, Victoria Belous, spune că revenirea sa în Guvern nu are legătură cu imunitatea parlamentară, ci cu dorința de a-și valorifica...

Trei persoane au fost rănite într-un accident moto

Trei persoane, printre care și un copil de trei ani, au fost transportate la spital după ce o motocicletă s-a răsturnat în satul Mândâc,...

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.