StiripesurseȘtirile zileiO fostă deputată afgană a fost ucisă în locuinţa sa din...

O fostă deputată afgană a fost ucisă în locuinţa sa din Kabul

Publicat:

O fostă deputată afgană a fost ucisă împreună una dintre gărzile sale de corp, în locuinţa sa din Kabul, de bărbaţi înarmaţi, a anunţat duminică poliţia, transmit agenţiile internaţionale de presă. Fratele ei a fost, de asemenea, rănit, potrivit agerpres.  

Mursal Nabizada a fost aleasă în 2018 în Wolesi Jirga, camera inferioară a parlamentului afgan, reprezentând capitala Kabul, în timpul fostului guvern care s-a prăbuşit după retragerea forţelor conduse de SUA în august 2021.

Citește și : Un nou videoclip arată o explozie puternică la o clădire care pare ocupată de trupele ruse din Soledar – CNN

Motivul crimelor nu este clar, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei talibanilor, Khalid Zadran. Forţele de securitate au deschis o anchetă pentru a încerca ”să-i găsească pe infractori şi să-i predea justiţiei”, a adăugat el.

Niciun grup sau individ nu a revendicat responsabilitatea pentru asasinarea fostului deputat.


În timp ce asasinările misterioase ale femeilor tinere s-au înmulţit în Afganistan de când talibanii au revenit la putere în august 2021, aceasta este prima dată când a fost vizată o fostă politiciană.

Pe parcursul celor două decenii de intervenţie militară condusă de SUA în Afganistan, femeile au ajuns în poziţii importante în societatea afgană, multe dintre ele devenind judecătoare, jurnaliste, poliţiste sau angajându-se în politică. Cu toate acestea, cele mai multe dintre ele au fugit din ţară de când talibanii au recâştigat puterea în 2021, dar Nabizada a rămas. În urmă cu aproximativ patru luni, a apărut la un program TV local cu faţa acoperită şi a spus că lucrează pentru o organizaţie neguvernamentală. Ea a vorbit despre politicile restrictive ale talibanilor împotriva dreptului femeilor la educaţie şi la muncă.

De la întoarcerea lor, talibanii au impus restricţii severe asupra femeilor afgane, împiedicându-le să ocupe locuri de muncă în sectorul public, interzicându-le accesul în licee şi universităţi şi în parcuri. De asemenea, le-au ordonat să se acopere în public, de preferinţă cu o burqa (văl complet).

Citește și : Oficial rus: Belarusul ar putea intra în conflictul din Ucraina, dacă Kievul decide să ‘invadeze’ oricare dintre cele două ţări

Capitala Afganistanului, Kabul, a fost scena unor incidente de securitate din ce în ce mai numeroase în ultimele luni. Miercuri, o explozie lângă Ministerul de Externe s-a soldat cu cel puţin cinci morţi şi peste o duzină de răniţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Absolvenți ai USMF au depus jurământul

Peste 960 de absolvenți ai Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova și din alte 16 țări au depus...

Ministrul Sănătății a avut o întrevedere de rămas-bun cu reprezentanta UNICEF Moldova

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a avut o întrevedere cu reprezentanta UNICEF Moldova, Maha Damaj, cu ocazia încheierii mandatului acesteia în țara noastră. Citește și: Geniștii...

Moldova produce și exportă din ce în ce mai multe drone

Republica Moldova a exportat, în 2025, drone în valoare de 630 de mii de dolari, iar în ultimii trei ani, exporturile de drone au...

Mecanism nou pentru soluționarea litigiile dintre comercianți și consumatori

Litigiile consumatorilor din Republica Moldova cu comercianții vor putea fi soluționate printr-un mecanism extrajudiciar, după operaționalizarea entităților de soluționare alternativă a litigiilor (SAL), potrivit...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.