StiripesurseExternePercheziţii la sediile companiilor petroliere din Italia, acuzate de încălcarea reglementărilor...

Percheziţii la sediile companiilor petroliere din Italia, acuzate de încălcarea reglementărilor privind stabilirea preţurilor la combustibili

Publicat:

Autoritatea de Reglementare Antitrust din Italia a anunţat luni că a efectuat percheziţii la câteva companii petroliere, inclusiv Eni şi ESSO – subsidiara italiană a Exxon Mobil Corp, deoarece ar fi încălcat reglementările privind stabilirea preţurilor la combustibili, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Instituţia verifică eventualele nereguli privind preţurile la pompă, care sunt mai ridicate decât cele din reclame, precum şi discrepanţele din reclame privind preţurile combustibililor.

Citeşte şi: Au fost găsite cutiile negre ale avionului prăbuşit în Nepal – Black News

Eni, Esso, Italia Petroli, Kuwait Petroleum Italia şi Tamoil nu au adoptat măsurile adecvate “pentru a preveni şi contracara acest comportament ilicit în detrimentul consumatorilor”, a indicat Autoritatea de Reglementare Antitrust.

Reprezentanţii Eni nu au comentat imediat informaţia, iar cei ai altor companii implicate nu au fost disponibili pentru comentarii.


Vezi şi: Barajele rutiere continuate la o zi după prelungirea stării de urgenţă în Peru – VIDEO – Black News

Preţurile combustibililor sunt dezbătute intens în Italia, după ce Guvernul premierului Giorgia Meloni a renunţat la costisitoarea măsură de reducere a accizelor, introdusă de fostul Executiv, când preţul benzinei depăşeşte doi euro pe litru.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

Rubio apreciază creșterea cheltuielilor militare în Italia. Planul SUA pentru desfășurarea de arme nucleare în țările UE

Statele Unite discută posibilitatea desfășurării de arme nucleare în alte state europene NATO, ceea ce pare a fi o mișcare menită să-i asigure pe...

Armenia, o altă piesă de domino care îi scapă printre degete lui Putin

Armenia este cea mai recentă monedă post-sovietică care i-a scăpat printre degete președintelui rus Vladimir Putin de la izbucnirea războiului din Ucraina, din cauza...

S-a rupt lanţul de iubire între Trump şi Netanyahu: “Ești complet nebun! Toată lumea te detestă acum”

Președintele SUA a condamnat ferm incursiunea israeliană în Liban, după ce șeful statului israelian a amenințat că va ataca Beirutul dacă Hezbollah nu își...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.