StiripesurseȘtirile zileiBolsonaro recunoaşte că a comis 'câteva greşeli acasă'

Bolsonaro recunoaşte că a comis ‘câteva greşeli acasă’

Publicat:

Fostul preşedinte brazilian Jair Bolsonaro a recunoscut “câteva greşeli acasă” în faţa simpatizanţilor săi din Statele Unite, potrivit unei înregistrări video difuzate luni, scrie AFP, potrivit agerpres.

“Toată lumea face câteva greşeli acasă”, inclusiv membrii guvernului, a spus Bolsonaro, explicând că, în cursul mandatului său, “în fiecare zi a fost luni”.

Citeşte şi: Mai multe ţări doresc ridicarea recentelor sancţiuni ‘punitive’ israeliene impuse Palestinei – Black News

Fostul lider de extremă dreaptă a părăsit Brazilia pe 30 decembrie, cu două zile înainte de a preda puterea succesorului său de stânga Lula da Silva care l-a învins la alegerile prezidenţiale din octombrie.

În fragmentul postat de site-ul de ştiri Metropoles, partizanii îl sfătuiesc să nu se întoarcă în Brazilia, unde Curtea Supremă l-a inclus recent într-o anchetă pentru rolul său în vandalizarea locurilor puterii la 8 ianuarie.


În acea zi, mii de persoane identificate ca fiind bolsonarişti au invadat Palatul prezidenţial, Congresul şi Curtea Supremă, refuzând să recunoască rezultatul alegerilor.

“Deplâng ceea ce s-a întâmplat”, a spus Bolsonaro, numind evenimentele drept “incredibile”.

Infrastructură, opere de artă inestimabile şi mobilier făcând parte din patrimoniul naţional au fost distruse în timpul revoltelor.

Citeşte şi: În Belarus a început procesul în contumacie împotriva Svetlanei Tihanovskaia – Black News

Peste 1.100 de persoane sunt în continuare în arest pentru acte descrise drept “terorism” de către guvernul Lula da Silva, aflat în funcţie de la 1 ianuarie.

Jair Bolsonaro, care a stat izolat şi aproape tăcut în ultimele sale săptămâni de mandat, a condamnat “jaful” şi a negat orice implicare în asaltul asupra sediilor puterii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Elena Croitor a depus jurământul pentru funcția de magistrat al Curții Supreme de Justiție

Judecătoarea Elena Croitor, recent numită la Curtea Supremă de Justiție, a depus marți, 21 iulie, jurământul solemn în fața membrilor Consiliului Superior al Magistraturii,...

CEC: Patru partide politice riscă dizolvarea după ce nu au prezentat rapoartele financiare

Comisia Electorală Centrală va sesiza Ministerul Justiției pentru inițierea procedurii de dizolvare a patru partide politice care nu au prezentat, în mod repetat, rapoartele...

Tofan propune o nouă viziune pentru valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului

Premierul desemnat, Vasile Tofan, propune o nouă abordare privind administrarea și valorificarea bunurilor aflate în proprietatea statului, susținând că numeroase imobile și terenuri sunt...

450.000 de pagini de ziare istorice sunt acum disponibile în format digital

450 de mii de pagini de ziare istorice sunt disponibile în format digital de marți 21 iulie. Potrivit Agenției Naționale a Arhivelor, colecția include...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.