StiripesurseȘtirile zileiBurkina Faso cere plecarea trupelor franceze de pe teritoriul său în...

Burkina Faso cere plecarea trupelor franceze de pe teritoriul său în termen de o lună

Publicat:

Burkina Faso a cerut săptămâna aceasta plecarea trupelor franceze de pe teritoriul său în termen de o lună, într-un context de tensiuni tot mai mari între cele două ţări şi în timp ce Moscova încearcă să-şi avanseze pionii, au declarat sâmbătă seara agenţia naţională de presă şi o sursă apropiată guvernului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Guvernul din Burkina a denunţat miercurea trecută acordul care guvernează din 2018 prezenţa forţelor armate franceze pe teritoriul său”, a indicat AIB.

Citește și : Mesajul transmis de Greta Thunberg la finalul Forumului Economic Mondial de la Davos: ‘Lăsaţi-l în pământ!’

“Acest denunţ făcut la 18 ianuarie 2023, acordă, în condiţiile acordului din 17 decembrie 2018, o lună forţelor armate franceze pentru a părăsi teritoriul Burkinei Faso”, notează agenţia naţională.

Potrivit unei surse apropiate guvernului, autorităţile au cerut “plecarea soldaţilor francezi cât mai curând posibil”.


“Nu este ruperea relaţiilor cu Franţa. Notificarea vizează numai acordurile de cooperare militară”, a precizat sursa citată. Franţa, o fostă putere colonială, este contestată în Burkina Faso de câteva luni.

Mai multe demonstraţii au avut loc recent la Ouagadougou pentru a cere retragerea Franţei din această ţară sahaliană, care găzduieşte un contingent de aproape 400 de forţe speciale franceze.

Citește și : Serviciul de informaţii externe german, alarmat de pierderile pe care le înregistrează armata ucraineană în Bahmut

“Rusia este o alegere a raţiunii în această dinamică”, iar noi “credem că parteneriatul nostru trebuie consolidat”, a subliniat săptămâna trecută premierul din Burkina Faso, Apollinaire Kyélem de Tembela, la finalul unei întrevederi cu ambasadorul rus Aleksei Saltykov . La începutul lunii decembrie, el a făcut o vizită discretă la Moscova.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.