StiripesurseRăzboi in UcrainaPreşedintele Ucrainei promite să combată rapid corupţia

Preşedintele Ucrainei promite să combată rapid corupţia

Publicat:

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a declarat duminică că o problemă cronică a ţării pusă în fundal de războiul împotriva Rusiei, corupţia, nu va fi tolerată şi a promis decizii cheie privind eradicarea acesteia în această săptămână, informează luni Reuters, potrivit agerpres.

Angajamentul exprimat de preşedintele Zelenski survine pe fondul unor acuzaţii de corupţie la nivel înalt, inclusiv informaţii privind practici dubioase în realizarea achiziţiilor militare, în pofida faptului că oficialii promovează unitatea naţională pentru a combate invazia rusă.

Citeşte şi: Mărturiile unui preot care susține că a ajuns în iad: ‘E atât de rău pe cât îți imaginezi’

“Vreau să fie clar un lucru: nu va mai exista întoarcere la ceea ce a fost în trecut, la modul în care obişnuiau să trăiască diverse persoane apropiate de instituţiile statului sau cei care şi-au petrecut întreaga viaţă alergând după un scaun”, a spus Zelenski în intervenţia sa video zilnică.


Ucraina are o istorie lungă de corupţie şi guvernare instabilă, Transparency International situând în 2021 ţara pe poziţia 122 din 180 în ceea ce ce priveşte corupţia, nu cu mult mai bine decât Rusia.

UE a făcut din reformele anticorupţie una din cerinţele sale cheie pentru aderarea Ucrainei, după ce anul trecut i-a acordat Kievului statutul de candidat.

“Săptămâna aceasta va fi momentul pentru decizii adecvate”, a spus preşedintele ucrainean.”Deciziile au fost deja pregătite. Nu vreau să le fac publice în acest moment, dar totul va fi corect”.

Citeşte şi: Un tânăr a fost mutilat în urma intervenţiei poliţiei în timpul manifestaţiei desfăşurate joi la Paris – Black News

Volodimir Zelenski a spus că guvernul său a acceptat demisia unui viceministru după o anchetă privind acuzaţii de acceptare de mită. El nu l-a identificat pe oficial, dar presa a informat că viceministrul interimar al Infrastructurii, Vasil Lozinski, a fost reţinut sub acuzaţia de acceptare de mită.

Atenţia recentă asupra corupţiei îl priveşte şi pe ministrul Apărării, Oleksii Reznikov, după ce un ziar a informat că armata ar fi achiziţionat alimente la preţuri foarte umflate. Ministerul ucrainean al Apărării a descris acuzaţiile drept false, iar unei comisii parlamentare i s-a solicitat să investigheze situaţia. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina dezvoltă o rachetă care ar putea zbura spre Moscova în această vară

Ucraina ar putea începe zborurile de testare pentru o rachetă balistică dezvoltată pe plan intern, capabilă să ajungă la Moscova chiar din această vară....

Balanța se înclină în favoarea Ucrainei pe câmpul de luptă

Noile amenințări și atacurile letale rusești asupra orașelor ucrainene vin într-un moment în care situația trupelor invadatoare se deteriorează constant, scrie La Razon. În ciuda a...

Germania vrea să îi excludă din programul de azil temporar pe bărbaţii ucraineni cu vârste între 23 şi 60 de ani

Germania sprijină o modificare propusă în legislaţia UE care i-ar exclude pe bărbaţii ucraineni de vârstă mobilizabilă din programul de azil temporar, a afirmat...

Zaharova a caracterizat drept un JAF în toată regula atacurile teroriste ale Kievului comise în Marea Neagră

Forțele Armate Ucrainene efectuează raiduri banditești asupra navelor, acuzând Rusia, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului rus al Afacerilor Externe, Maria Zaharova, transmite TASS,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.