StiripesurseȘtirile zileiKremlinul acuză Londra că nu vrea să audă răspunsurile Rusiei în...

Kremlinul acuză Londra că nu vrea să audă răspunsurile Rusiei în cazul Skripal

Publicat:

Refuzul ambasadorului Marii Britanii în Rusia de a participa la o reuniune organizată miercuri de diplomaţia rusă cu privire la cazul Skripal demonstrează că Londra ‘nu vrea să audă răspunsurile’ Moscovei la întrebările sale, a acuzat Kremlinul, potrivit AFP, transmite şi agerpres.

‘Este o nouă manifestaţie elocventă a unei situaţii absurde în care se pun întrebări, dar nu se doreşte să se asculte răspunsurile’, a declarat purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

Citeşte şi: Ambasadorul UK în Rusia refuză să ia parte la o reuniune a diplomaţilor din Moscova

Înainte de aceasta, o purtătoare de cuvânt a Ambasadei Marii Britanii la Moscova, Zeenat Khanche, a anunţat că ambasadorul Marii Britanii în Rusia, Laurie Bristow, nu va participa la reuniunea organizată miercuri de Ministerul de Externe rus pentru a prezenta punctul de vedere al Moscovei în cazul otrăvirii fostului agent rus Serghei Skripal la Salisbury, în sudul Angliei. Ambasada va fi reprezentată de un funcţionar la “nivel operaţional”, a adăugat ea, refuzând să ofere detalii.

Rusia i-a convocat pe ambasadorii străini acreditaţi pe teritoriul său să participe miercuri, la orele 12:00 GMT, la o ‘întâlnire cu responsabili şi experţi ai Departamentului însărcinat cu probleme de neproliferare şi control de arme’ la Ministerul Afacerilor Externe rus.


Citeşte şi: Serghei Lavrov ameninţă Londra cu represalii

În timpul acestei întrevederi, diplomaţia rusă intenţionează să-şi prezinte punctul de vedere cu privire la otrăvirea fostului agent dublu rus Serghei şi a fiicei acestuia, Iulia, în 4 martie, la Salisbury, şi referitor la acuzaţiile Londrei la adresa Moscovei.

Cazul Skripal a provocat o gravă criză în relaţiile deja glaciare între Moscova şi Occident şi a fost urmată de expulzarea a 23 de diplomaţi ruşi de pe teritoriul britanic şi de îngheţarea relaţiilor bilaterale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.