StiripesurseExterneCu trupe în România, Franţa încearcă să capitalizeze în privinţa legăturilor...

Cu trupe în România, Franţa încearcă să capitalizeze în privinţa legăturilor militare

Publicat:

Franţa vrea să avanseze cu contractele militare profitabile din România după ce a trimis în această ţară tancuri de luptă şi un sistem de apărare antiaeriană ca parte a eforturile de a întări prezenţa NATO pe flancul estic în contextul invaziei ruse din Ucraina, au declarat surse diplomatice, potrivit Reuters şi agerpres.

Parisul conduce un grup de luptă al NATO de circa 800 de militari, inclusiv 500 de soldaţi francezi, alături de alţii din Olanda şi Belgia. Parisul a desfăşurat de asemenea un sistem de rachete sol-aer.

Citeşte şi: Boris Johnson a primit 510.000 de lire ca avans la memorii, în timp ce avocaţii săi costă bugetul 220.000

Ministrul de externe francez, Catherine Colonna, urma să viziteze vineri o bază, alături de omologii săi olandez şi român, şi să poarte discuţii cu oficiali români, inclusiv preşedintele Klaus Iohannis.

Aceste discuţii se vor concentra pe războiul din Ucraina, exporturile de cereale şi legăturile bilaterale, în special de pe frontul militar, au spus oficiali francezi.


“Avem o relaţie strategică foarte puternică cu România. Ea există de 15 ani, însă realitatea este că, de când am desfăşurat batalionul (de tancuri) Leclerc şi (sistemul de apărare antiaeriană) Mamba, parteneriatul a devenit mai dens”, a spus o sursă diplomatică franceză înaintea vizitei.

“Prin urmare, sperăm să cimentăm asta prin cooperarea asupra proiectelor industriale care sunt foarte atractive”, a adăugat sursa.

În fruntea listei ar fi finalizarea unui acord în valoare de circa 1,2 miliarde de euro pentru a vinde patru nave de război pentru a ajuta la garantarea securităţii în Marea Neagră.

Acesta este în discuţie începând din 2019, însă s-a blocat parţial din cauza costurilor tot mai mari ale materiilor prime.

Citește și: Mark Rutte vrea înăsprirea regulilor privind migraţia – Black News

Cele două ţări au semnat de asemenea o scrisoare de intenţie privind posibilitatea ca Bucureştiul să cumpere submarine, însă lucrurile au avansat doar puţin de la schimbarea ministrului apărării anul trecut.

“Vom insista asupra acestui dosar (al navelor de război – n.r.). Însă nu este vorba doar despre asta, ci şi despre discuţii asupra submarinelor”, a declarat diplomatul. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Wall Street Journal: Dronele navale ucrainene Magura vor fi produse în SUA

Compania americană ReconCraft va începe producția platformelor navale ucrainene Magura în Statele Unite, în parteneriat cu firma ucraineană UFORCE. Compania americană ReconCraft și UFORCE, producătorul...

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.