StiripesurseDiasporaOraşul Nikopol închis oricărei persoane 'străine', pe fondul atacurilor permanente ale...

Oraşul Nikopol închis oricărei persoane ‘străine’, pe fondul atacurilor permanente ale armatei ruse

Publicat:

Oraşul Nikopol, amplasat pe malul râului Nipru, a fost închis oricărei persoane “străine”, pe fondul atacurilor permanente pe care armata rusă le lansează din Energodar, oraş aflat pe malul stâng al celui mai mare râu ucrainean, potrivit agerpres

Pentru că pericolul unui nou atac este iminent, accesul în Nikopol este permis de poliţie şi armată doar celor care îşi au domiciliul în această localitate şi care pot dovedi cu acte acest lucru. La intrările în oraş, sunt amplasate numeroase posturi de control, iar poliţiştii şi militarii interzic intrarea oricărei persoane care nu este locuitor al Nikopolului. Pentru jurnalişti, accesul este permis doar însoţiţi de reprezentanţii administraţiei locale, în urma unor verificări amănunţite.

Citește și : China anunţă o scădere cu 80% a numărului zilnic de decese asociate COVID-19

Sirenele se aud aproape continuu în localitate. Autorităţile transmit permanent avertizări cu privire la lansarea de atacuri de artilerie sau aeriene, iar oamenii sunt disperaţi.

Spre exemplu, joi, asupra Nikopolului au fost lansate nu mai puţin de 56 de atacuri de artilerie, ceea ce face viaţa localnicilor imposibilă.


“În fiecare zi trag. Eu locuiesc aici şi în fiecare zi pe deasupra casei zboară proiectile. Permanent nu pot dormi. Alerg tot timpul încolo şi încoace. Toate ferestrele sunt acoperite cu folii de plastic şi placaje din lemn. Este insuportabil. Nu ne mai ţin nervii”, a declarat o femeie, care a ajuns, vineri, la centrul social din Nikopol pentru a beneficia de ajutoarele acordate de primărie.

Alla Sîrotenko este adjunctul şefului Administraţiei Rationale Militare din Nikopol. Ea susţine că oraşul a avut, până la declanşarea războiului, 110.000 de oameni, însă acum mai are mai puţin de o treime din locuitori.

“Pe partea cealaltă a râului se află oraşul Energodar, care a fost preluat de ocupanţi şi care în fiecare zi lansează atacuri nu doar asupra oraşului Nikopol, ci asupra oraşelor Mariivka, Marhaneţ şi Cervonohrîhorivka. În fiecare zi şi noapte, ne aflăm sub atacurile artileriei. O parte din populaţie a plecat, dar unii au rămas. Nu e de râs. (…) E foarte trist Noi am fi vrut ca locuitorii noştri să se întoarcă la casele lor, pentru ca infrastructura oraşului să se dezvolte şi să trăim cu am trăit până acum”, a afirmat Alla Sîrotenko.

În oraş mai funcţionează doar magazinele alimentare, însă populaţia este susţinută zilnic cu pachete cu alimente şi produse de primă necesitate oferite de mai multe organizaţii neguvernamentale.

Nikopol este situat la 63 kilometri Sud- Est de Krivoi Rog şi 48 kilometri Sud- Vest de Zaporojie. Oraşul de pe malul drept al Niprului este unul puternic industrializat. În el funcţionează un combinat de topirea a fierului, care este cel mai mare din Europa şi al doilea în lume, dar şi un combinat de ţevi, unul dintre cele mai mari din Europa.

Citește și : Facebook şi Instagram îşi redeshid ‘porţile’ pentru Donald Trump

Tot la Nikopol funcţionează un combinat de celuloză, o fabrică de macarale şi una de parbrize.

Oraşul se întinde pe o suprafaţă de 59 de kilometri pătraţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.