StiripesurseȘtirile zileiRusia vrea să ducă la 'un nou nivel' relaţiile cu China

Rusia vrea să ducă la ‘un nou nivel’ relaţiile cu China

Publicat:

Rusia a anunţat luni că vrea să ducă relaţiile cu China la “un nou nivel” şi că aşteaptă cu nerăbdare convorbirile faţă în faţă cu conducerea de la Beijing, în contextul în care un ziar rus a anunţat că şeful diplomaţiei chineze va efectua o vizită la Moscova în februarie, relatează Reuters, potrivit agerpres.

“Suntem convinşi că potenţialul pentru cooperarea bilaterală ruso-chineză este departe de a fi epuizat”, a anunţat Ministerul de Externe de la Moscova.

Citeşte şi: Aniversare înecată într-o baie sânge în Africa de Sud (VIDEO)! Opt oameni au murit! – Black News

Rusia intenţionează să-şi atingă ţinta de a aduce schimburile comerciale dintre cele două ţări la nivelul de 200 de miliarde de dolari înainte de momentul în care acest lucru era planificat şi să-şi “aprofundeze semnificativ” legăturile cu Beijingul.

Aprofundarea “fără limite” a parteneriatului dintre superputerea în creştere China şi Rusia plină de resurse naturale este privită de Occident cu o anumită îngrijorare, deşi este neclar cât de profund este acest parteneriat, comentează Reuters.


China s-a abţinut să condamne ofensiva Rusiei asupra Ucrainei sau să o numească “invazie”, în linie cu retorica Kremlinului, care numeşte războiul pe care l-a declanşat “operaţiune militară specială”.

După ce Occidentul a impus cele mai severe sancţiuni din istoria modernă împotriva Moscovei din cauza războiului din Ucraina, preşedintele Vladimir Putin susţine că Rusia se întoarce spre Asia, şi China în special, după secole în care s-a uitat spre Vest ca un model pentru creştere economică şi tehnologie.

Comentariile Ministerului de Externe rus au venit la scurt timp după ce ziarul rus Vedomosti a relatat că diplomatul şef al Chinei Wang Yi va efectua o vizită la Moscova în luna februarie.

Citeşte şi: CUTREMUR puternic în regiunea uigurilor din China – Black News

Potrivit ziarului, Wang ar putea avea o întrevedere cu Putin în timpul şederii sale. Scopul vizitei în Rusia a lui Wang Yi este neclar, dar ar putea avea legătură cu pregătirea unei viitoare vizite în Rusia a preşedintelui chinez Xi Jinping, a adăugat sursa citată

Întrebată despre o posibilă vizită a ministrului de externe chinez Wang Yi la Moscova, purtătoarea de cuvânt a MAE chinez, Mao Ning, a declarat în cadrul unui briefing că nu este la curent cu o astfel de deplasare.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 07 bani. Dolarul...

Noii membri ai Guvernului au depus jurământul

Cabinetul de miniștri condus de Vasile Tofan a depus jurământul de învestitură, la o zi după ce a primit votul de încredere al Parlamentului....

CNAM a decontat peste jumătate de milion de lei pentru o singură intervenție cardiacă

Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) a alocat în luna iunie 15,1 milioane de lei pentru consumabile utilizate în intervenții chirurgicale complexe, iar...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.