StiripesurseȘtirile zileiCasa Albă anunţă CÂND se va încheia starea de urgenţă sanitară...

Casa Albă anunţă CÂND se va încheia starea de urgenţă sanitară în SUA

Publicat:

Starea de urgenţă sanitară, decretată în momentul în care epidemia de COVID-19 a ajuns în Statele Unite în urmă cu trei ani, se va încheia oficial pe 11 mai, a anunţat luni Casa Albă, relatează AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

Două declaraţii de stare de urgenţă au fost instituite în Statele Unite în ianuarie 2020, în timpul preşedinţiei lui Donald Trump: una “naţională” şi una de “sănătate publică”.

Citește și: Macron îl primeşte la Paris pe ministrul ucrainean al apărării – Black News

Actualul preşedinte american, Joe Biden, a extins în mod repetat aceste măsuri, care permit unui număr mare de americani să primească gratuit teste, vaccinuri şi tratamente anti-COVID.

Potrivit Biroului de Management şi Buget (OMB) al Casei Albe, cele două declaraţii, care urmau să expire în lunile următoare, vor fi prelungite din nou până pe 11 mai, apoi se vor încheia.


Aleşii republicani care controlează Camera Reprezentanţilor pregătesc proiecte de lege care vizează să pună capăt declaraţiilor mai devreme: 1 martie pentru urgenţa naţională şi 11 aprilie pentru urgenţa de sănătate publică.

O încheiere precipitată a stării de urgenţă ar avea “consecinţe foarte importante pentru sistemul de sănătate al ţării şi pentru acţiunile guvernamentale”, inclusiv “haos şi incertitudine în sistemul de sănătate”, a avertizat Casa Albă într-un comunicat.

Citeşte şi: Un fost campion mondial la schi acrobatic A MURIT într-o avalanşă produsă în Japonia – Black News

“Spitalele şi căminele de bătrâni, care s-au obişnuit cu flexibilităţile permise de aceste stări de urgenţă, vor plonja în haos fără timpul necesar pentru a-şi recalifica personalul şi a stabili un nou sistem de facturare”, se arată în comunicat.

Un alt motiv invocat pentru o perioadă de preaviz de 60 de zile este acela de a acorda timp guvernului să se pregătească pentru impactul ridicării măsurilor de urgenţă asupra imigraţiei la graniţa dintre SUA şi Mexic, se precizează în comunicat. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reforma fiscală NU va viza produsele farmaceutice

Produsele farmaceutice nu vor fi vizate de reforma fiscală pregătită de Guvern. Precizarea a fost făcută de prim-ministrul Vasile Tofan, care a cerut membrilor...

Rusia impune noi restricții pentru avioanele civile

Rusia a redus aproape la jumătate altitudinea maximă permisă pentru avioanele civile în spațiul aerian al Moscovei și a interzis zborurile de tranzit prin...

ANRE propune scumpirea gazelor

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică propune majorarea tarifului la gaze naturale pentru consumatorii casnici cu peste 5 lei/metru cub. Proiectul de hotărâre al...

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra FĂRĂ viză în R. Moldova

Cetățenii din Mauritius și Seychelles pot intra, ieși și tranzita teritoriul Republicii Moldova fără viză. Acestea sunt singurele două state africane incluse de Ministerul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.