StiripesurseȘtirile zileiNayib Bukele a inaugurat 'cea mai mare închisoare din America'

Nayib Bukele a inaugurat ‘cea mai mare închisoare din America’

Publicat:

Preşedintele El Salvador Nayib Bukele a prezentat marţi “cea mai mare închisoare din America” în care ar urma să fie închişi 40.000 de presupuşi gangsteri, în linia sa politică de “război” împotriva infracţionalităţii, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şeful statului nu a precizat data primelor transferuri de deţinuţi, în contextul în care aproape 63.000 de presupuşi membri ai unor bande sunt deţinuţi de autorităţile salvadoriene.

Citește și : Franţa va furniza Ucrainei 12 tunuri Caesar suplimentare

Potrivit lui Nayib Bukele, gangsterii deţinuţi de guvernele precedente aveau acces la “prostituate, PlayStation, televizoare, telefoane mobile şi calculatoare”.

În schimb se intenţionează ca viitorii deţinuţi ai “Centrului de izolare a terorismului” să fie obligaţi să muncească, a explicat ministrul adjunct al Justiţiei şi Securităţii publice, Osiris Luna.


Construit într-o zonă rurală apropiată de Tecoluca, la 74 km sud-est de capitala San Salvador, acest gigantic centru penitenciar se întinde pe 166 de hectare, a spus ministrul lucrărilor publice, Romeo Rodriguez.

Acest bastion, “cea mai mare închisoare din toată America”, potrivit lui Romeo Rodriguez, va fi supravegheat zi şi noapte de 600 de soldaţi şi 250 de poliţişti.

Arestările masive de presupuşi infractori de către guvernul din El Salvador, în cadrul “războiul” său împotriva bandelor, sunt criticate de organizaţiile de apărare a drepturilor omului.

În ţară a fost decretată starea de excepţie, care le permite autorităţilor să deţină suspecţi fără ordonanţă juridică. Măsura a fost aprobată de Congres, drept răspuns la o escaladare a violenţelor care s-a soldat cu 87 de morţi între 25 şi 27 martie.

Citește și : Rusia şi SUA au reluat contactele asupra controlului armamentelor

Vineri, Humans Rights Watch a denunţat o “suprapopulare extremă” în douăzeci de centre de detenţie din El Salvador, care numără 30.000 de locuri fără noua închisoare.

Nayib Bukele a anunţat iniţial că închisoarea gigantică urma să fie terminată în septembrie. Autorităţile nu au făcut publice motivele acestei întârzieri. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Riposta generalului Sîrskîi în scandalul cu ministrul demis al Apărării. ‘Meseria mea este războiul. Asta fac și voi continua să fac’

Șeful armatei ucrainene, Oleksandr Sîrskîi, a negat public informațiile privind existența unui conflict cu fostul ministru al Apărării, Mihailo Fedorov, generalul afirmând că discuțiile...

R.Moldova va aplica standarde internaționale de siguranță pentru navele de pescuit

Guvernul a aprobat astăzi proiectul de lege privind aderarea Republicii Moldova la Acordul de la Cape Town din 2012, unul dintre cele mai importante...

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.