StiripesurseȘtirile zileiUn tigru de Sumatra este căutat după un al doilea atac...

Un tigru de Sumatra este căutat după un al doilea atac în Indonezia

Publicat:

Un tigru de Sumatra a atacat şi rănit doi fermieri într-o localitate situată în vestul Indoneziei, miercuri, la scurt timp după un prim incident care a avut loc în urmă cu câteva zile şi a determinat autorităţile să promită că felina va fi capturată, transmite AFP, potrivit agerpres.

Cel mai recent atac a avut loc în jurul orei locale 2:00 (21:00 GMT, marţi) într-o rezervaţie forestieră protejată din provincia Aceh, în extremitatea nordică a insulei Sumatra situată în vestul ţării.

Citeşte şi: GREVĂ masivă a profesorilor, funcţionarilor publici şi lucrătorilor feroviari din UK – Black News

Tigrii de Sumatra sunt ţinta braconierilor şi sunt incluşi pe lista speciilor aflate în pericol critic de dispariţie a Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (IUCN). În prezent, mai puţin de 400 de exemplare din această specie de feline mai trăiesc în sălbăticie.

Aceşti tigri sunt, de asemenea, victimele conflictelor cu populaţiile locale şi ale defrişărilor, care au redus suprafaţa habitatului lor natural.


Cele două victime ale atacului de miercuri au suferit răni grave la nivelul capului, mâinilor şi picioarelor, a declarat pentru AFP organizaţia locală pentru conservare.

“Vom salva şi muta tigrul”, a declarat pentru AFP Agus Rianto, şeful agenţiei provinciale pentru conservare, adăugând că fermierii lucrau ilegal în interiorul ariei protejate.

Imaginile consultate de AFP prezintă o victimă cu o tăietură profundă în zona cefei după atacul care a avut loc în sub-districtul Kluet Tengah de la sud de provincia Aceh.

Citeşte şi: Risc SPORIT de atac terorist la Istanbul! Consulatul german a fost ÎNCHIS! – Black News

Soldaţi, responsabili din cadrul protecţiei mediului şi paznici forestieri au fost desfăşuraţi sâmbătă la faţa locului după ce un tigru a atacat patru locuitori în aceeaşi rezervaţie, eveniment în urma căruia o persoană a fost grav rănită.

Nu există nicio dovadă că cele două atacuri au fost comise de aceeaşi felină.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Avertismentul incredibil al unui expert: Studenții își pierd rapid capacitatea de a citi

Un expert lansează un avertisment incredibil. Studenții își pierd rapid capacitatea de a citi, este un colaps al generației, susține expertul. Situația este la...

Paradox la locul de muncă. O tânără a fost concediată pentru că venea înaintea tuturor la serviciu

O angajată în vârstă de 22 de ani din Spania a fost concediată după ce s-a prezentat în mod repetat la serviciu cu mult...

Roverul lunar japonez în formă de bilă scrie istorie prin explorarea autonomă a Lunii

Un rover minuscul, în formă de bilă, a revoluționat modul în care oamenii de știință studiază Luna. În timpul primei aterizări lunare istorice a...

Taylor Swift devine cea mai tânără femeie inclusă în Songwriters Hall of Fame

Cântăreața și compozitoarea americană Taylor Swift a devenit, la vârsta de 36 de ani, cea mai tânără femeie inclusă în Songwriters Hall of Fame,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.