StiripesurseExternePoliţia germană extinde ancheta în cazul uciderii a două femei în...

Poliţia germană extinde ancheta în cazul uciderii a două femei în vârstă

Publicat:

Anchetatorii germani analizează un al treilea deces după ce poliţia a arestat un bărbat sârb în vârstă de 31 de ani bănuit de uciderea a două persoane în vârstă în oraşul Schwäbisch Hall, din sud-vestul Germaniei, transmite vineri DPA, potrivit agerpres.

O femeie de 86 de ani, care trăia aproape de presupusul autor şi de una dintre victime, a murit cu numai o săptămână înaintea apariţiei acestui caz, a declarat vineri procurorul Harald Lustig, care a precizat că este examinată o posibilă legătură.

Citeşte şi: Aproape 1.900 de ‘instructori ruşi’ sunt prezenţi în Republica Centrafricană – Black News

Analiza a fost mai dificilă întrucât ”corpul nu mai există”, femeia fiind incinerată. Ea fusese găsită cu răni fatale la cap, dar decesul său a fost consemnat drept accident.

Bărbatul sârb arestat miercuri este suspectat de uciderea unei femei de 89 de ani în cursul săptămânii trecute şi a uneia de 77 de ani în decembrie, ambele din aceeaşi regiune, precum şi de tâlhărirea unui bărbat în vârstă de 83 de ani, sub ameninţarea armei.


În timpul anchetei, suspectul a spus că a intrat în Germania împreună cu soţia şi cei doi copii ai lor la începutul lunii decembrie 2022 şi că nu are o adresă înregistrată în Germania. Nu este clar dacă suspectul ar fi implicat şi în alte infracţiuni comise pe teritoriul german.

Corpurile celor două victime au fost descoperite în apartamentele lor. Mai multe dovezi şi o posibilă armă a crimei, având legătură cu suspectul, au fost confiscate de la unul dintre locurile crimelor.

Citeşte şi: Orban al Ungariei îi cere Ucrainei să renunțe – Black News

Anchetatorii au identificat similitudini între cazuri. Victimele erau femei în vârstă, trăiau în aceeaşi zonă şi au fost ucise miercurea.

Potrivit publicaţiei Stuttgarter Zeitung, un bloc de apartamente din districtul Tullauer Höhe al oraşului Schwäbisch Hall, unde se află două dintre potenţialele locuri ale crimelor, a fost percheziţionat marţi. În anchetă sunt implicaţi 75 de ofiţeri de poliţie, adaugă DPA. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

România se numără printre statele UE cu cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți

România se numără printre statele UE care au înregistrat cele mai mari creșteri de prețuri la carburanți și lubrifianți pentru transportul personal în luna...

Cât de periculoasă a devenit Marea Neagră pentru România

Pericolul în Marea Neagră crește. Zona Economică Exclusivă, unde se află și zăcământul Neptun Deep, nu e protejată de Articolul 5 din Tratatul Alianței...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.