StiripesurseȘtirile zileiA început evacuarea. Rebelii sirieni părăsesc Ghouta de Est

A început evacuarea. Rebelii sirieni părăsesc Ghouta de Est

Publicat:

Sute de combatanţi şi de civili au început joi să-şi părăsească fieful din Ghouta de Est, în baza unui acord inedit încheiat între gruparea rebelă Ahrar al-Sham şi regimul de la Damasc, au anunţat media de stat siriene, citate de AFP, potrivit agerpres.

Circa 547 de persoane, inclusiv 88 de ”combatanţi”, au părăsit deja sectorul rebel Harasta (la est de Damasc), potrivit televiziunii de stat siriene. Ei s-au îmbarcat în mai multe autobuze pe ”linia de demarcaţie” cu teritoriile regimului, a indicat o sursă militară din teren.

Vezi şi: VIDEO. Parlamentul olandez şi-a întrerupt activitatea după ce un bărbat s-a aruncat de la balcon

În total, circa 1.500 de combatanţi rebeli şi 6.000 de membri ai familiilor lor trebuie să părăsească Harasta, în mai multe etape, a precizat agenţia oficială de presă Sana.

Măsura intervine ca urmare a unui acord încheiat cu regimul preşedintelui Bashar Al-Assad, sub egida Rusiei, după ce teritoriile rebele din Ghouta au fost supuse unei ofensive devastatoare, lansată pe 18 februarie.


În mai puţin de o lună de bombardamente aeriene şi de lupte la sol, enclava rebelă s-a redus ca întindere, forţele regimului cucerind deja peste 80% din ea.

Potrivit Observatorului Sirian al Drepturilor Omului (OSDO), peste 1.500 de civili, inclusiv 315 copii, au fost ucişi în bombardamente.

Citeşte şi: Explozie puternică la o uzină chimică din Cehia. Cel puţin şase oameni au murit 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Sute de spitale din România, paralizate de o grevă de avertisment

Angajații din aproape 500 de spitale din România au participat ieri la o grevă de avertisment de două ore, nemulțumiți de proiectul noii legi...

UK: planul pe zece ani al noului prim-ministru Burnham și posibila majorare a impozitelor

Andy Burnham îi succede lui Keir Starmer în funcția de prim-ministru al Marii Britanii. În primul său discurs el a anunțat un plan pe...

Primele „Case ale Femeii” vor fi deschise în R. Moldova

Republica Moldova va deschide primele „Case ale Femeii”, servicii de locuire tranzitorie destinate femeilor care au supraviețuit violenței domestice și copiilor acestora. Primele două centre...

Telefonul îți distruge degetele mari. Cum poți preveni acest lucru

Folosirea excesivă a telefonului poate provoca dureri la degetul mare, tunel carpian sau tendinita De Quervain. Medicii spun cum previi problema. Modul în care folosim...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.