StiripesurseSintezeSute de morţi şi răniţi în Turcia şi Siria în urma...

Sute de morţi şi răniţi în Turcia şi Siria în urma unei serii de seisme

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 7,8 a lovit luni Turcia şi Siria şi a provocat sute de morţi şi răniţi, au anunţat autorităţile din ambele ţări, transmit agenţiile AFP, DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul s-a produs la ora locală 4:17 (1:17 GMT) şi a avut epicentrul în apropierea oraşului turc Gaziantep, nu departe de graniţa cu Siria.

Seismul s-a produs la o adâncime de circa 18 kilometri, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS).

Citește și : Iranul îl critică pe directorul AIEA, Rafael Grossi


Un alt seism, cu magnitudinea 6,7, a avut loc în aceeaşi regiune, aproximativ zece minute mai târziu, la ora 4:28 (1:28 GMT), la o adâncime de aproximativ 9 kilometri, a indicat USGS.

În Turcia, cel puţin 76 de persoane au murit, a anunţat Agenţia pentru Protecţie Civilă din Turcia (AFAD).

Alte 440 de persoane au fost rănite, operaţiunile de căutare şi salvare fiind în curs de desfăşurare. Au fost înregistrate cel puţin 42 de replici, a precizat AFAD.

Citește și : SUA au doborât balonul chinez (media)

16170053

Foto: (c) REFIK TEKIN/EPA


În cadrul operaţiunilor au fost mobilizate echipe de intervenţie din toată ţara, a scris pe Twitter preşedintele Recep Tayyip Erdogan. “Sperăm că vom trece împreună peste acest dezastru cât mai curând posibil şi cu cele mai mici pagube”, a adăugat şeful statului.

Ministrul turc de interne Süleyman Soylu a declarat că mai multe provincii sunt afectate, numeroase clădiri s-au prăbuşit şi a fost solicitat ajutor internaţional.

În Siria, cel puţin 200 de persoane au murit şi alte peste 600 au fost rănite, a anunţat luni un reprezentant oficial la televiziunea de stat. “Bilanţul cutremurului se ridică la 237 de morţi şi 639 de răniţi”, a spus Ahmed Damiriyye, reprezentant al Ministerului Sănătăţii din Siria.

Ministerul Sănătăţii anunţase anterior că în zonele aflate sub controlul regimului sirian, bilanţul se ridică la cel puţin 111 morţi şi 516 răniţi.

Au fost înregistrate victime în Alep, al doilea oraş sirian din nordul ţării, precum şi în Hama (centru) şi Latakia şi Tartous, pe coasta Mediteranei.

De asemenea, zeci de persoane ar fi fost ucise sau rănite în zonele controlate de rebeli din nord-vestul Siriei, potrivit echipelor de intervenţie din regiune.

16170025

Foto: (c) DENIZ TEKIN/EPA


Cel puţin opt persoane au murit în urma prăbuşirii a numeroase clădiri din localităţile Azaz şi Al-Bab, aproape de graniţa cu Turcia, a declarat pentru AFP o sursă spitalicească.

În localitatea Azmarine, în provincia rebelă Idleb, o duzină de case s-au prăbuşit ca un castel de cărţi de joc, a relatat un corespondent AFP. Locuitorii îi ajutau pe salvatorii care erau copleşiţi.

Căştile Albe, o echipă alcătuită din aproximativ 3.000 de voluntari care oferă ajutor în zonele controlate de rebeli din Siria, au indicat că numeroase clădiri s-au prăbuşit şi zeci
de persoane au fost prinse sub dărâmături.

“Echipele Căştilor Albe declară stare de urgenţă; echipele noastre sunt la cel mai înalt nivel de alertă pentru a interveni şi a-i salva pe cei rămaşi blocaţi”, a declarat pe Twitter directorul organizaţiei, Raed Al Saleh.

Situaţia a fost descrisă drept “dezastruoasă”, iar grupul i-a îndemnat pe locuitori să evacueze clădirile şi să se îndrepte către zonele deschise.

Seismele au fost resimţite în toată zona de sud-est a Turciei, dar şi în Liban, Siria şi în Cipru.

Situată în zona unor plăci tectonice importante, Turcia este afectată deseori de cutremure.

Unul dintre cele mai grave cutremure din ultimii ani s-a produs în octombrie 2020 în oraşul Izmir de la Marea Egee, când peste 100 de persoane au murit.

În noiembrie 1999, un cutremur cu magnitudinea 6,3 a ucis aproximativ 900 de persoane în regiunea Düzce. În luna septembrie a aceluiaşi an, un cutremur deosebit de puternic, cu magnitudinea 7,4, a ucis peste 17.100 de persoane în regiunea din jurul oraşului industrial Izmit, la o distanţă de aproximativ 130 de kilometri de acesta.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

Primăria Capitalei bagă 500.000 de lei în modernizarea gimnaziului din Vatra

Sălile de clasă și spațiile de alimentație destinate elevilor de la Gimnaziul „Gheorghe Malarciuc” din orașul Vatra vor fi modernizate. Primăria orașului Chișinău va...

Vechea Europă în lumea nouă: Totul a explodat cu Trump şi UE trebuie să acţioneze rapid

Uniunea Europeană (UE) are reputaţia de a fi o maşinărie lentă şi greoaie care se chinuie să ajungă la acorduri, dar există un lucru...

Guvernul Sánchez, ținta criticilor publice după condamnarea lui Ábalos

Solicitările de dizolvare a Parlamentului, precum și moțiunea de cenzură împotriva guvernului socialistului Pedro Sánchez nu au întârziat să apară în Spania după condamnarea...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.