StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden s-ar putea deplasa în Polonia, dar nu şi în...

Joe Biden s-ar putea deplasa în Polonia, dar nu şi în Ucraina

Publicat:

Preşedintele american Joe Biden a apreciat joi ca fiind “posibilă” o viitoare vizită a sa în Polonia, însă a exclus o eventuală deplasare în Ucraina, în timp ce se apropie 24 februarie, data la care Rusia a invadat această ţară, anul trecut, informează AFP, potrivit agerpres

“Este posibil să mă duc în Polonia, însă asta e tot”, a spus preşedintele american, răspunzându-i astfel unei jurnaliste care l-a întrebat despre o eventuală deplasare a sa în Ucraina.

Citește și : Coreea de Nord prezintă cel mai mare număr de rachete nucleare din istorie la o defilare nocturnă

“Nu am decis deocamdată când mă voi duce în Polonia, nici măcar dacă mă voi duce”, a adăugat Biden.

Polonia, ţară membră a NATO, joacă un rol-cheie în dispozitivul occidental de susţinere a Ucrainei, iar Casa Albă evocă deja de mai multă vreme o nouă vizită a lui Joe Biden în această ţară.


Preşedintele american, ale cărui deplasări implică un dispozitiv de securitate extrem de puternic, a fost deja în Polonia în martie 2022, pentru a se întâlni acolo cu autorităţi poloneze, militari americani şi refugiaţi ucraineni.

Consilierii preşedintelui american se gândesc de mai multe săptămâni cum să marcheze trecerea unui an de la invazia rusă, fiind avut în vedere şi un discurs major al liderului de la Casa Albă, în care acesta să evidenţieze rezistenţa poporului ucrainean şi să amintească faptul că, atunci când a început războiul, mulţi au crezut că Kievul va cădea în câteva zile.

În timpul summitului Alianţei Nord-Atlantice care a avut loc vara trecută la Madrid, Joe Biden a anunţat că SUA îşi vor consolida prezenţa şi capacităţile militare americane în Spania, Polonia, România, în statele baltice (Estonia, Letonia şi Lituania), în Marea Britanie, Germania şi Italia.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina în ceea ce ea numeşte “operaţiune militară specială” cu scopul declarat al “demilitarizării” şi “denazificării” acestei ţări vecine, dar Kievul şi Occidentul o consideră drept agresiune neprovocată şi nejustificată, prima de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial.

Citește și : Directorul AIEA este aşteptat să vină la Moscova cu ‘idei noi’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Statuie inedită la New York: Hot Dog gigant, ‘servit’ în mijlocul Times Square

O sculptură gigantică în formă de hot-dog a revenit în Times Square din New York. Artiștii au dezvelit, miercuri statuia „Hot Dog: The Second...

Cazurile de gonoree rezistentă la antibiotice, în creștere în Europa. Ce țări sunt cele mai afectate

Gonoreea rezistentă la antibiotice se răspândește în Europa, iar oficialii din domeniul sănătății avertizează că infecțiile sunt transmise din ce în ce mai mult...

MrBeast a găsit-o pe MrsBeast. Celebrul Youtuber s-a căsătorit cu Thea Booysen pe o insulă privată

Celebrul Youtuber MrBeast s-a căsătorit cu iubita sa, Thea Booysen, pe o insulă privată. Creatorul de conținut își dorea o cerere în căsătorie „cu...

SUA restituie Indoneziei comori culturale furate

Mai multe artefacte de patrimoniu provenite din regiunea indoneziană Papua, scoase ilegal din țară și ajunse în Statele Unite, au fost returnate autorităților de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.