StiripesurseȘtirile zileiChina se pregăteşte să doboare un obiect zburător neidentificat

China se pregăteşte să doboare un obiect zburător neidentificat

Publicat:

China se pregăteşte să doboare un obiect neidentificat aflat în zbor în spaţiul său aerian, în timp ce în Canada este căutat la sol un obiect zburător în formă cilindrică ce a fost doborât cu ajutorul forţelor aeriene americane, relatează duminică agenţiile DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit publicaţiei chineze Global Times, un obiect zburător misterios a fost reperat în largul coastei oraşului Rizhao, în provincia Shandong, aflată între oraşele Beijing şi Shanghai. Pescarii aflaţi în zonă au fost atenţionaţi să fie precauţi.

Citește și : Zeci de persoane au fost arestate pentru comiterea de jafuri şi furturi în opt provincii sinistrate ale Turciei

Acest incident survine după ce Statele Unite au doborât în urmă cu o săptămână un balon chinez care, potrivit Washingtonului, ar fi fost folosit de China pentru spionaj, în timp ce Beijingul afirmă că a fost un balon meteo care din cauza vântului a deviat de la traiectoria sa.

Un alt obiect misterios, de data aceasta în formă cilindrică, a fost doborât sâmbătă deasupra Canadei de un avion vânătoare american F-22, în cadrul unei operaţiuni comune a forţelor aeriene din SUA şi Canada.


Despre acesta din urmă premierul canadian Justin Trudeau a anunţat că este în desfăşurare o operaţiune de căutare pentru a localiza obiectul şi a-l analiza. “Avem încă multe de aflat despre el. De aceea analiza acestui obiect va fi foarte importantă”, a declarat duminică premierul canadian.

Citește și : Bilanțul cutremurului depășește 33.000 de morți în Turcia și Siria

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele de peste 50 de ani fac aceeași greșeală când își planifică vacanțele

Un sfert dintre britanicii peste 50 de ani se simt blocați într-un „limbo al călătoriilor”. Un nou studiu arată că mulți își amână vacanțele...

Există și ‘sindromul inimii fericite’. Poate imita un infarct și pune viața în pericol

A fost atât de fericită la nunta fiicei sale, încât inima ei și-a schimbat forma. Medicii au crezut inițial că are infarct, dar cauza...

Gata cu șmecheria de pe plajă. Autoritățile au început să ridice umbrelele lăsate peste noapte

Autoritățile din Manduria, Italia, au ridicat umbrelele și șezlongurile lăsate peste noapte pe plajă pentru a „rezerva” ilegal locul. Amenzile ajung la 500 de...

Topul care schimbă planurile de vacanță. Europa are un nou campion al vacanțelor ieftine

Algarve, din Portugalia, este cea mai ieftină destinație de vacanță pentru familii în 2026. Un nou studiu al Post Office evidențiază destinațiile europene cu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.