StiripesursePoliticăDianne Feinstein se retrage din politica americană la 91 de ani

Dianne Feinstein se retrage din politica americană la 91 de ani

Publicat:

Decana de vârstă a Senatului american, Dianne Feinstein, personalitate istorică a Partidului Democrat din SUA, şi-a anunţat marţi retragerea din politică, după 30 de ani în care a fost senatoare, informează marţi AFP, potrivit agerpres.

Dianne Feinstein, senatoare de California în vârstă de 89 de ani, este recunoscută drept o politiciană tenace, care nu s-a sfiit să spună în faţă adevărul atât Partidului Republican, cât şi propriei sale tabere.

Citeşte şi: Ce poate învăța România de la R. Moldova și Iohannis de la Maia Sandu

Însă, de câţiva ani, ea era contestată de aripa de stânga a Partidului Democrat, în special după o anchetă jurnalistică ce a evidenţiat declinul său cognitiv.

“Anunţ astăzi că nu voi candida la alegerile din 2024, dar intenţionez să realizez cât de multe lucruri pot pentru California până la sfârşitul anului viitor”, a explicat octogenara într-un comunicat.


Astfel, Dianne Feinstein ar urma să părăsească Senatul la vârsta de 91 de ani. Înainte de a intra în această instituţie, ea a fost primăriţă a oraşului San Francisco timp de zece ani, după asasinarea, în 1978, a predecesorului său George Moscone şi a politicianului Harvey Milk care îşi declarase deschis homosexualitatea.

În Senat, în 1994 ea a reuşit să treacă – pentru zece ani – o lege ce interzicea deţinerea puştilor de asalt.

De asemenea, ea a susţinut războiul lui George W. Bush în Irak şi s-a impus drept o membră influentă a Comisiei pentru Informaţii a Senatului american. Raportul său pe mai multe mii de pagini ce demonta minciunile CIA cu privire la tortură în timpul “războiului împotriva terorismului” a rămas în anale.

Senatoarea californiană a jucat un rol cheie în examinarea a sute de legi în timpul carierei sale.

“Chiar şi cu un Congres divizat, putem în continuare să trecem legi care îmbunătăţesc viaţa de zi cu zi. Fiecare dintre noi a fost trimis aici pentru a propune soluţii”, a adăugat ea în comunicatul său.

Cu toate acestea, în ultimii ani, capitalul său politic s-a erodat, din cauza suspiciunilor persistente privind coerenţa sa, emise adesea de propria tabără.

Foşti asistenţi au descris episoade de confuzie mentală, relatate într-un articol din New Yorker la sfârşitul lui 2020. Golurile sale de memorie au putut fi observate la acea dată în timpul audierii fostului director executiv al Twitter, Jack Dorsey, în Senat: ea i-a pus aceeaşi întrebare, cuvânt cu cuvânt, de două ori consecutiv.

Citeşte şi: Putin a dezlănțuit armate private asupra Ucrainei – și un om ar putea deveni un rival periculos – Black News

După pandemie, această văduvă ce şi-a pierdut soţul la începutul lui 2022, şi-a limitat apariţiile publice în afara Congresului.

“California şi naţiunea (americană) datorează mult senatoarei Feinstein”, a reacţionat într-un comunicat guvernatorul democrat al statului, Gavin Newsom. El a salutat “viaţa ei dedicată în totalitate serviciului public, care a făcut ţara noastră mai dreaptă, mai sigură şi mai puternică”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Liderul MAN cere ședință extraordinară la Parlament

Deputații Partidului Mișcarea Alternativa Națională (MAN) vor cere desfășurarea unei ședințe extraordinare a Legislativului. Citește și: Accident cumplit la Durlești. O mașină a intrat într-o...

Pungile de plastic – bombă ecologică

O pungă din plastic este utilizată, în medie, doar câteva minute, însă poate rămâne în natură și polua mediul timp de peste 500 de...

Tofan despre măsurile necesare pentru Moldova: „O misiune extrem de dificilă, dar nu imposibilă”

Omul de afaceri și cofondatorul Mișcării civice „Europa 2028”, Vasile Tofan, care în 2025 a refuzat propunerea PAS de a fi premier, a vorbit...

Protest la Ștefan Vodă. Oamenii cer redeschiderea maternității

Locuitoarele raionului Ștefan Vodă au lansat o petiție oficială adresată Ministerului Sănătății, prin care cer anularea deciziei de lichidare a maternității din cadrul Spitalului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.