StiripesurseȘtirile zileiŞOC pe piaţa financiară! Şeful Băncii Mondiale şi-a dat DEMISIA

ŞOC pe piaţa financiară! Şeful Băncii Mondiale şi-a dat DEMISIA

Publicat:

David Malpass, preşedintele Băncii Mondiale (BM), a anunţat miercuri că va renunţa la funcţia sa până la finalul lunii iunie, după ce în urmă cu câteva luni a intrat în conflict cu Casa Albă pentru că nu şi-a exprimat poziţia în privinţa schimbărilor climatice, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Malpass, numit de fostul preşedinte Donald Trump, va părăsi conducerea băncii multilaterale de dezvoltare, care acordă finanţare de miliarde de dolari pe an economiilor în curs de dezvoltare, cu aproape un an înainte de încheierea mandatului de cinci ani. El nu a precizat motivele deciziei, spunând într-un comunicat că “după ce s-a gândit serios a decis să exploreze noi provocări”.

Citeşte şi: Ce jocuri poate face Rusia prin România? – Black News

Secretarul american al Trezoreriei, Janet Yellen, i-a mulţumit lui Malpass pentru activitatea sa, spunând: “Lumea a beneficiat de pe urma sprijinului său puternic pentru Ucraina în contextul invaziei ilegale şi neprovocate a Rusiei, a muncii sale vitale de asistenţă a poporului afgan şi a angajamentului său de a ajuta ţările cu venituri scăzute să ajungă la un nivel sustenabil al datoriei prin reducerea acesteia”.

Yellen a precizat că Statele Unite vor nominaliza curând un înlocuitor pentru Malpass şi aşteaptă cu interes ca Board-ul Băncii Mondiale să realizeze “un proces de nominalizare transparent, rapid şi bazat pe merite pentru viitorul preşedinte al Băncii Mondiale”.


Conform unei tradiţii îndelungate, Guvernul SUA selectează şeful Băncii Mondiale, în timp ce liderii europeni aleg directorul general al Fondului Monetar Internaţional (FMI).

Citeşte şi: 39 de migranţi au murit într-un accident de autocar în Panama – Black News

David Malpass a preluat conducerea Băncii Mondiale în aprilie 2019, iar conform raportului anual al instituţiei în anul fiscal 2022 BM s-a angajat să acorde peste 104 miliarde de dolari pentru proiecte pe plan global.

Conform raportului anual al Băncii Mondiale din 2021, Malpass a avut în acel an un salariu net anual de 525.000 dolari, iar instituţia a contribuit cu peste 340.000 dolari la planul de pensie şi alte beneficii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANI a luat la ochi averea unui INSP

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controlul averii și al intereselor personale în privința lui Dumitru Pînzaru, ofițer superior în cadrul Inspectoratului Național...

2 492 de agenți economici din regiunea transnistreană sunt luați la evidența Agenției Servicii Publice

La finele primului semestru al anului 2026, în Registrul de stat al persoanelor juridice figurau 2 492 de agenți economici din stânga Nistrului și...

Ploi și descărcări electrice în nordul ţării. Vreme capricioasă şi în restul teritoriului

Vineri, 24 iulie, vremea va fi mai răcoroasă în nordul Republicii Moldova, unde sunt prognozate averse însoțite de descărcări electrice. În centru și sud...

Curs valutar

Euro și dolarul se apreciază ușor la sfârșit de săptămână, potrivit ratelor oficiale de schimb valutar afișate de Banca Națională a Moldovei (BNM). Astfel, euro...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.