StiripesurseȘtirile zileiConcediat de Putin, un general rus aflat în fruntea luptei împotriva...

Concediat de Putin, un general rus aflat în fruntea luptei împotriva disidenților, ‘S-A SINUCIS’

Publicat:

Vladimir Makarov era considerat drept principalul organizator al „vânătorii” opozanților Kremlinului

 

Se presupune că un general rus, aflat în fruntea tentativelor de anihilare a jurnaliștilor, opozanților și protestatarilor, s-ar fi sinucis luna trecută, după ce a fost demis de Vladimir Putin.

Potrivit afirmațiilor unor jurnaliști ruși, generalul-maior Vladimir Makarov, în vârstă de 72 de ani, fusese anterior organizatorul vânătoarei celor considerați de Kremlin drept indezirabili. Dar s-a spus că, recent, el a fost silit să renunțe la funcția sa de adjunct al șefului Direcției pentru Combaterea Extremismului – un departament înființat în 2008, care îi anchetează pe protestatari și care urmărește starea de spirit a opoziției în mediile de socializare.

Citește și : Ucraina şi Rusia au efectuat un nou schimb de prizonieri

Potrivit unor informații transmis de agenția Tass și de ziarul Moskovskii Komsomoleț, luni, el a fost găsit împușcat în cap, la locuința sa din Golikovo, o suburbie aflată în nord-vestul Moscovei. Agenția Tass a citat o sursă din serviciul de securitate, care a spus că omul și-ar fi luat viața.


Decesul lui Makarov se înscrie într-o serie de astfel de decese considerate drept sinucideri în rândul angajaților din serviciile rusești de securitate, printre acestea numărându-se și cel al generalului-maior FSB, Evghenii Lobacev, și al generalului-maior Lev Soțkov, din Serviciul de Informații Străine al Rusiei (SVR). Canalul independent de pe Telegram, VChK -OGPU, a citat o serie de rude care au spus că Makarov intrase într-o depresie cu o lună în urmă, după ce și-a pierdut postul, și socotea că „nu mai e de niciun folos în activitatea civilă”.

Același canal a publicat o fotografie a lui Makarov în locuința sa, în care apare o armă cu aer comprimat, cu care se presupune că el s-ar fi sinucis, acasă fiind și soția și fiica acestuia.

Se presupune că, la începutul carierei sale, Makarov ar fi colaborat cu o serie de instituții financiare, printre care Academia de Securitate Economică, înainte de a ajunge în Departamentul pentru Combaterea Crimei Organizate din Ministerul de Interne și înainte de a deveni membru al Centrului ‚E’ – o organizație vizând combaterea extremismului.

Autoritățile ruse apelează la termenul ‘extremist’ pentru a descrie o serie de grupări ale opoziției – cum ar fi Fundația Anticorupție a lui Alexei Navalnîi, un adversar al Kremlinului aflat acum în închisoare – sau niște instituții de presă care au fost interzise din cauza organizării unor proteste antiguvernamentale sau din cauza difuzării unor informații considerate ca aducând prejudicii statului.

Kremlinul și-a înăsprit politica legată de presa din Rusia în urma invaziei din Ucraina, introducând niște reglementări dure de cenzurare care să-i permită să controleze informațiile legate de ceea ce Putin a calificat drept “operațiunea sa miliară specială”.

Citește și : O nouă moarte suspectă în Rusia: un oficial a căzut de la fereastră la Sankt Petersburg

În urma acestui demers, multe dintre ultimele surse independente de informații din Rusia și jurnaliști ai acestora au fost catalogați drept agenți străini și organizații indezirabile – o calificare scoțând efectiv în afara legii asemenea publicații care activează în Rusia.

Asta amintește de brutala represiune a disidenților, când, potrivit unor observatori independenți, 19.335 de oameni au fost arestați în timpul demonstrațiilor împotriva războiului din Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Panică la Bender. Un troleibuz s-a aprins din mers

Panică la Bender, în stânga Nistrului. Un troleibuz s-a aprins din mers. Citește și: O mansardă din Chișinău ar fi luat foc în urma descărcărilor...

Atac armat în Ohio. Sunt mai mulți răniți

Cel puțin 12 persoane au fost rănite sâmbătă de tiruri de armă în orașul Toledo din statul american Ohio. Citește și: Atenție, apa din fântânile...

Un copac a căzut peste un pieton la Bălți

Vremea face, în continuare, ravagii în țară. Astăzi, un copac a căzut peste un pieton la Bălți, transmite NordInfo.md. Citește și: Atenție, apa din fântânile...

Șefa statului susține că Moldova trebuie să dezvolte capacități de producere a dronelor și a sistemelor antidronă

Republica Moldova ar putea modifica legislația pentru a permite producerea de drone și sisteme antidronă prin atragerea investițiilor private și dezvoltarea de parteneriate public-private...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.