StiripesurseSintezeGuterres cere 'încetarea' colonizării israeliene 'ilegale' din teritoriile palestiniene ocupate

Guterres cere ‘încetarea’ colonizării israeliene ‘ilegale’ din teritoriile palestiniene ocupate

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a cerut miercuri “încetarea” colonizării israeliene “ilegale” din teritoriile palestiniene ocupate, condamnând în acelaşi timp “terorismul”, pe fondul unei reluări a violenţelor în Cisiordania, transmite AFP, potrivit agerpres

“Fiecare nouă colonie constituie încă un obstacol în calea păcii. Orice activitate de colonizare este ilegală din punct de vedere al dreptului internaţional şi trebuie să înceteze. În acelaşi timp, incitarea la violenţă este un impas. Nimic nu justifică terorismul, care trebuie respins de noi toţi”, a declarat Guterres în faţa Comitetului ONU pentru exercitarea drepturilor inalienabile ale poporului palestinian.

Citește și :  Iranul impune noi sancţiuni împotriva a peste 30 de persoane şi entităţi din Europa

Comitetul, creat în 1975, s-a reunit la sediul ONU de la New York în contextul în care zece palestinieni, inclusiv un adolescent de 16 ani, au fost ucişi şi alţi peste 80 au fost răniţi de gloanţe într-un raid militar israelian la Nablus, scenă de confruntări mortale recurente în nordul Cisiordaniei ocupate, a indicat Autoritatea palestiniană.

Aceasta a fost incursiunea din Cisiordania soldată cu cel mai mare număr de morţi începând cel puţin din 2005, la egalitate cu cea din 26 ianuarie de la Jenin, tot în nordul Cisiordaniei, în care au fost ucişi zece palestinieni, între care militanţi şi o sexagenară, aminteşte AFP.


Secretarul general al ONU a mai estimat că situaţia din “teritoriul palestinian ocupat este cea mai tensionată din ultimii ani”, în contextul “procesului de pace blocat” între israelieni şi palestinieni.

Citește și : Inspectori ai AIEA se află în Iran pentru a lămuri ‘ambiguităţile’

“Prioritatea noastră imediată trebuie să o reprezinte împiedicarea unei noi escaladări, reducerea tensiunilor şi restabilirea calmului”, a spus Antonio Guterres, în prezenţa ambasadorului palestinian la ONU, Riyad Mansour.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.