StiripesurseȘtirile zileiA MURIT unul dintre ultimii gheparzi asiatici din lume

A MURIT unul dintre ultimii gheparzi asiatici din lume

Publicat:

Unul dintre ultimii gheparzi asiatici din lume a murit marţi în Iran, provocând un val de tristeţe în rândul iranienilor care se ataşaseră de această tânără felină născută în captivitate în 2022, informează AFP, potrivit agerpres.

“Pirouz, care fusese internat joi la Spitalul veterinar central pentru o insuficienţă renală, a murit după ce a fost supus dializei”, a anunţat agenţia oficială Irna.

Citeşte şi: Lukașenko ştie care-i ‘scopul Occidentului’: UNIREA R. Moldova cu România! – Black News

“Suntem foarte întristaţi de pierderea lui Pirouz şi de eşecul tuturor eforturilor de a-l salva”, a reacţionat şeful spitalului, doctorul Omid Moradi.

Tânărul Pirouz (“victorios” în Farsi) devenise o mândrie naţională de la naşterea sa în mai 2022 într-un refugiu pentru animale sălbatice din estul Iranului.


Evenimentul de atunci a fost salutat de opinia publică, în contextul în care în Iran mai trăiau doar 12 gheparzi asiatici, o specie în pericol critic de dispariţie, potrivit Uniunii Internaţionale pentru Conservarea Naturii (UICN).

De la spitalizarea sa, numeroşi internauţi iranieni îşi exprimaseră emoţiile şi îngrijorările pe reţelele de socializare.

“Pirouz este singura sursă de bucurie pentru naţiune”, declarase dintre aceştia pe Twitter, adăugând că “se roagă” pentru tânărul ghepard. Alţi internauţi mărturisiseră că se tem pentru “dispariţia” definitivă a subspeciei Acinonyx jubatus venaticus, cunoscută sub denumirea comună de ghepard asiatic sau ghepard iranian, dacă Pirouz va muri.

Citeşte şi: Sintagma ‘limba moldovenească’ ar putea fi înlocuită cu ‘limba română’ în Constituţia Republicii Moldova

Ghepardul este cel mai rapid animal din lume şi poate să atingă o viteză de 120 de km/h. El poate fi întâlnit încă în anumite regiuni ale Africii australe, dar a dispărut practic din Africa de Nord şi din Asia.

Iranul, una dintre ultimele ţări din lume în care gheparzii asiatici trăiesc în sălbăticie, a lansat un program de protejare a acestei specii, susţinut de ONU, în anul 2001.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Elevii din clasa a IV-a vor primi din nou note la Limba română și Matematică

Elevii din clasa a IV-a vor primi din nou note la Limba și literatura română și Matematică, începând cu 1 septembrie. Măsura este prevăzută...

VIDEO Acces mai ușor la produse și servicii pentru persoanele cu dizabilități

Persoanele cu mobilitate redusă, inclusiv cele cu dizabilități, persoanele vârstnice și cele cu limitări funcționale temporare sau permanente, vor avea acces mai ușor la...

VIDEO Doi traficanţi de droguri minori au fost prinşi în flagrant

Doi minori de 16 și 17 ani din Chișinău au fost reținuți pentru 72 de ore, fiind suspectați de implicare în distribuirea drogurilor sintetice....

Parlamentul primește atribuții noi în timpul stării de urgenţă

Legislativul va exercita control parlamentar asupra activității autorităților responsabile de gestionarea stărilor de urgență, iar durata acesteia va deveni mai flexibilă. Prevederile se regăsesc...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.