StiripesurseRăzboi in UcrainaZelenski cere o anchetă internaţională asupra 'întregului sistem rusesc' de genocid

Zelenski cere o anchetă internaţională asupra ‘întregului sistem rusesc’ de genocid

Publicat:

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski continuă demersurile pentru aducerea în faţa unui tribunal internaţional a tuturor celor implicaţi în invazia rusă în Ucraina, inclusiv a ‘creierelor’ din spatele agresiunii, relatează miercuri DPA şi Reuters, potrivit agerpres.

”Vom demonta întregul sistem de genocid rusesc, de la executanţi la arhitecţii lui, şi îi vom aduce în faţa verdictelor legale”, a declarat şeful statului ucrainean în mesajul său video cotidian adresat conaţionalilor. El s-a întâlnit marţi, la Kiev, cu procurorul-şef al Curţii Penale Internaţionale (CPI), Karim Khan.

Citește și: Două trenuri S-AU CIOCNIT în Grecia (VIDEO)! Sunt zeci de morţi şi răniţi! – Black News

Deşi recunoaşte că aceasta nu va fi o sarcină facilă, Zelenski a spus că ”a răspunde la crimele ruse în faţa acestei agresiuni exact în termenii statului de drept şi exact cu puterea unui tribunal internaţional este ceea ce va servi drept una dintre garanţiile securităţii pe termen lung atât a ucrainenilor, cât şi a altor naţiuni”.

Invazia rusă în Ucraina ar avea în mod inevitabil consecinţe juridice pentru toţi cei care au planificat-o, au aprobat-o şi au implementat-o, a afirmat preşedintele Ucrainei, care a subliniat că ar trebui anchetaţi şi ”conducerea politică şi militară a statului terorist” (Federaţia Rusă, n.red.).


Procurorul-şef al CPI, Karim Khan, este deja pregătit să investigheze situaţia din Ucraina. Anchetele se pot referi la crime de război, crime împotriva umanităţii şi genocid.

Totuşi, în prezent CPI nu poate lua măsuri împotriva conducerii ruse, inclusiv contra preşedintelui Vladimir Putin, întrucât nici Rusia, nici Ucraina nu sunt părţi semnatare ale Statutului de la Roma, care constituie baza juridică a CPI.

Acesta este şi motivul pentru care Zelenski a cerut, la sesiunea anuală a Adunării Generale a ONU din septembrie anul trecut, înfiinţarea unui tribunal special.

Rolul CPI este de a furniza justiţie efectivă pentru ucraineni şi ”nu de a obţine o serie de aplauze printr-o magie”, a spus Khan.

Citește și: Rusia înăspreşte pedepsele pentru discreditarea forţelor armate şi include şi organizaţiile voluntare ca grupul Wagner – Black News

La 24 februarie anul trecut, Rusia a lansat o agresiune neprovocată şi nejustificată împotriva Ucrainei vecine. Moscova pretinde că desfăşoară o ”operaţiune militară specială de denazificare” a ţării vecine şi de protejare a populaţiei rusofone din Ucraina.

Kievul a anunţat că, înainte de a discuta despre un eventual plan de pace cu Moscova, trupele ruse trebuie să părăsească întregul teritoriu al Ucrainei, inclusiv regiunile anexate anul trecut şi peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.