StiripesurseȘtirile zileiSUA vor trata atacurile 'ransomware' drept ameninţări la adresa securităţii naţionale,...

SUA vor trata atacurile ‘ransomware’ drept ameninţări la adresa securităţii naţionale, nu doar simple infracţiuni

Publicat:

Statele Unite vor trata de acum înainte atacurile “ransomware” drept ameninţări la adresa securităţii naţionale, nu doar simple infracţiuni, a anunţat joi Casa Albă, transmite agenţia EFE, potrivit agerpres

Funcţionari de rang înalt din Administraţia preşedintelui Joe Biden au explicat, într-o discuţie cu presa, că noua clasificare va permite Departamentului de Stat şi Trezoreriei să impună sancţiuni entităţilor responsabile cu astfel de atacuri ce folosesc programe malware care preiau controlul unui sistem informatic şi cer bani deţinătorului acestuia pentru a-i reda accesul.

Citește și : Susţinerea SUA şi NATO pentru Ucraina riscă să antreneze ‘consecinţe catastrofale’

Obiectivul Washingtonului este ca aliaţii săi să se alăture eforturilor de urmărire a acestor entităţi, astfel încât să se “reducă suprafaţa Terrei unde indivizii pot comite asemenea delicte în impunitate”, precizează unul dintre funcţionari. “Dacă unui infractor i se va împiedica ieşirea din interiorul graniţelor Rusiei, probabil că aceasta va contribui la descurajarea lui” să comită astfel de atacuri, exemplifică el.

Schimbarea de politică este inclusă în noua Strategie Naţională pentru Securitate Cibernetică a Administraţiei americane, care urmăreşte să consolideze infrastructurile critice ale SUA în faţa ameninţării în creştere cu atacuri cibernetice.


Această strategie menţionează Rusia, China, Coreea de Nord şi Iran drept cei patru principali “actori malware” care trebuie combătuţi.

În cazul Chinei, este astfel criticată “viziunea autoritarismului digital” pe care Beijingul încearcă să o exporte către alte ţări şi care se bazează pe folosirea internetului pentru monitorizarea şi influenţarea populaţiei.

Cât despre Rusia, autorităţile americane menţionează eforturile de destabilizare a democraţiilor occidentale prin atacuri cibernetice sau interferenţe electorale, precum şi prin acordarea de azil hackerilor.

Strategia Washingtonului de impulsionare a securităţii cibernetice include măsuri din care unele au început deja să fie implementate, cum ar fi investiţiile în tehnologii ale informaticii cuantice sau consolidarea infrastructurilor cheie.

Citește și : Confruntare verbală între Rusia şi aliaţii din jurul SUA la reuniunea G20

Planul SUA se bazează pe cinci piloni, şi anume apărarea infrastructurilor critice (precum cea de electricitate), combaterea ameninţărilor, impulsionarea securităţii cibernetice prin măsuri de stimulare a pieţei, investiţii în tehnologiile viitorului şi dezvoltarea de alianţe internaţionale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan: Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți

Reforma justiției trebuie să continue, chiar dacă procesul implică întârzieri și dificultăți, a declarat premierul desemnat Vasile Tofan în cadrul ședinței de astăzi a...

Ambasadorul Moldovei, convocat la MAE rus pentru presupuse încălcări ale Convenției de la Viena

Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău a confirmat convocarea ambasadorului Lilian Darii la Ministerul rus de Externe. Instituția a reiterat, în contextul evoluțiilor recente...

VIDEO Prima ședință a noului guvern ar putea avea loc chiar mâine

Prima ședință a noului Executiv ar putea avea loc chiar mâine, imediat după învestire. Anunțul a fost făcut de președintele Parlamentului, Igor Grosu, care...

Costiuc nu-i dă prea multe zile viitorului Guvern: „Pleacă mai repede decât celălalt”

Președintele fracțiunii parlamentare „Democrația Acasă”, Vasile Costiuc, anticipează că Guvernul Tofan nu va rămâne prea mult timp la guvernare și își va da demisia...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.