StiripesurseRăzboi in UcrainaKremlinul anunţă o anchetă asupra 'atacului terorist' din Briansk şi instituirea...

Kremlinul anunţă o anchetă asupra ‘atacului terorist’ din Briansk şi instituirea de măsuri de securitate suplimentare

Publicat:

Kremlinul a anunţat vineri că “atacul terorist” care a avut loc pe 2 martie în regiunea rusă Briansk va constitui obiectul unei anchete şi vor fi luate măsuri pentru ca astfel de atacuri să nu se mai repede pe viitor, informează Reuters, AFP şi TASS, potrivit agerpres.

“Bineînţeles că va exista o anchetă asupra atacului terorist de ieri (joi), vor fi luate măsuri pentru ca astfel de evenimente să nu se mai repede”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de TASS. “Concluziile vor fi trase în urma anchetei”, a subliniat Peskov.

Citeşte şi: Capii filialei Gazprombank din Elveţia, chemaţi în justiţie în cazul violoncelistului rus Serghei Roldughin – Black News

Peskov a amintit, de asemenea, că în regiunea Briansk “este în vigoare un regim special de zonă de frontieră”, dar că “sunt luate măsuri suplimentare”.

Joi, preşedintele rus Vladimir Putin a acuzat Ucraina de terorism după ce i-a fost raportat că s-ar duce lupte în regiunea Briansk (sud-vestul Rusiei), care se învecinează cu Ucraina. A fost “un alt atac terorist şi o altă crimă”, a afirmat preşedintele rus în timpul unei videoconferinţe.


Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Rusiei invocase înainte de aceasta lupte grele cu “naţionalişti ucraineni” la Briansk.

Kievul a respins responsabilitatea pentru aceste incidente, calificând acuzaţiile Moscovei drept dezinformare.

Citeşte şi: Doi americani au fost arestaţi pentru exportul ilegal de tehnologie în Rusia – Black News

Potrivit surselor ruse, în regiunea Briansk, un şofer a fost ucis şi un copil de zece ani a fost rănit de către ceea ce ruşii au numit forţe de sabotaj ucrainene. Copilul rănit a fost spitalizat, susţin surse ruseşti.

Mass-media ruseşti au mai vehiculat informaţii despre o presupusă luare de ostatici şi un schimb de focuri asupra unui autobuz şcolar, dar acestea au fost apoi retractate chiar de către oficiali din Rusia şi respinse de autorităţile ucrainene, care au remarcat că în zonă de câteva luni se practică învăţământul de la distanţă. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Zelenski anunță o nouă armă folosită împotriva Rusiei. ‘Un plan în curs de implementare’

Președintele Volodimir Zelenski a anunțat, sâmbătă, că dronele ucrainene au lovit o rafinărie în regiunea rusă Tiumen, din vestul Siberiei, la peste 2.000 de...

Nou atac rusesc lângă granița României, au fost ridicate două Eurofighter britanice de la baza Borcea

Rusia a desfășurat în noaptea de sâmbătă spre duminică noi atacuri cu drone asupra unor ținte din Ucraina aflate lângă granița cu România de...

Vânzarea de carburanți a fost complet sistată în Crimeea. O treime din capacitatea de rafinare a Rusiei, anihilată de război

Vânzarea de carburanţi a fost sistată duminică în peninsula ucraineană Crimeea, ocupată de Rusia din 2014 a anunţat guvernatorul numit de Moscova în acest...

Camioanele rusești de combustibil, deghizate în cisterne de lapte pentru a ajunge în Crimeea

Distrugerea de către Ucraina a liniilor de aprovizionare rusești a obligat serviciile logistice militare ale Kremlinului să modifice cisternele de combustibil greu pentru a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.