StiripesurseDiasporaAdministraţia SUA anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Administraţia SUA anunţă asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina

Publicat:

Administraţia Statelor Unite a anunţat, vineri seară, asistenţă militară suplimentară pentru Ucraina, în valoare de 400 de milioane de dolari, în eforturile de respingere a invaziei militare ruse, informează mediafax.

“Săptămâna aceasta, în contextul în care războiul de agresiune al Rusiei continuă, generând costuri mari, ni se reaminteşte curajul fără limite şi determinarea constantă a poporului Ucrainei, precum şi susţinerea puternică a comunităţii internaţionale pentru Ucraina. Prin delegarea de autoritate dată de preşedintele Biden, autorizez al 33-lea pachet de asistenţă cu arme şi echipamente acordat Ucrainei începând din august 2021, în valoare de 400 de milioane de dolari”, a anunţat secretarul de Stat american, Antony Blinken, conform unui comunicat postat pe site-ul Departamentului de Stat de la Washington.

Citește și : Ucraina nu intenţionează să reducă exporturile de grâu

“Acest pachet de asistenţă militară include muniţie suplimentară pentru sistemele HIMARS şi howitzer furnizate de SUA, pe care Ucraina le utilizează atât de eficient pentru a se apăra, precum şi muniţie pentru vehiculele de infanterie Bradley, vehicule cu sisteme mobile de poduri, echipamente şi muniţie pentru demolări, precum şi susţinere pentru întreţinerea echipamentelor şi instruire. În plus, Statele Unite continuă să mobilizeze susţinerea lumii pentru Ucraina. Am observat angajamentul incredibil din partea aliaţilor şi partenerilor noştri. Aplaudăm peste 50 de ţări care s-au reunit din solidaritate cu Ucraina pentru a furniza susţinere acestei ţări, în contextul apărării suveranităţii şi integrităţii teritoriale”, a precizat Antony Blinken, în comunicat.

“Rusia poate opri singură acest război, astăzi. Până când Rusia va face acest lucru, cât timp va fi necesar, noi vom fi uniţi cu Ucraina şi îi vom consolida armata pe câmpul de luptă, astfel încât Ucraina să fie în cea mai bună poziţie posibilă la masa negocierilor”, a subliniat Blinken.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.