StiripesurseȘtirile zileiMuzica aduce pacea. 'Gangnam Style' LIVE, într-un concert din Phenian

Muzica aduce pacea. ‘Gangnam Style’ LIVE, într-un concert din Phenian

Publicat:

Autorităţile de la Seul încearcă să convingă autorităţile nord-coreene să-l primească pe cântăreţul Psy, autor al hitului planetar ‘Gangnam Style’, în cadrul a două concerte istorice ale artiştilor sud-coreeni prevăzute săptămâna viitoare la Phenian, relatează luni presa sud-coreeană citată de AFP, potrivit agerpres.

Cel puţin nouă grupuri pop sud-coreene ar trebui să meargă săptămâna viitoare în Coreea de Nord pentru a susţine două concerte, primele de acest gen după peste zece ani. Aceste spectacole se încadrează în gesturile de aplanare a tensiunilor realizate de cele două Corei în perspectiva summitului intercoreean prevăzut în aprilie. Staruri precum trupa de fete Red Velvet figurează pe afiş.

Citeşte şi: Preşedintele Academiei Americane de Film NEAGĂ acuzaţiile de hărţuire sexuală

Însă potrivit mai multor media sud-coreene, care citează surse guvernamentale şi din industria K-pop, Seulul şi-ar dori ca şi vedeta Psy să facă parte din delegaţie. Cântăreţul şi rapperul în vârstă de 40 de ani a stârnit senzaţie în lumea întreagă în 2012 cu videoclipul piesei sale ‘Gangnam Style’, devenit viral pe YouTube.

Piesa vizibil ireverenţioasă parodia stilul bogătaşilor din cartierul cel mai chic din Seul. Videoclipul, de nenumărate ori imitat, a înregistrat 3 miliarde de vizualizări.


“Am propus oficial autorităţilor nord-coreene să-l adauge pe Psy în delegaţia artiştilor”, a informat postul MBC TV, citând o sursă guvernamentală. Însă Phenianul nu este de acord, a precizat televiziunea, potrivit căreia Nordul este preocupat de latura provocatoare a artistului.

Cu ani în urmă, Psy a cântat la bustul gol, iar textele pieselor sale au fost presărate cu înjurături.

Citeşte şi: Evreii din Marea Britanie îl acuză pe Jeremy Corbyn că ‘ţine partea’ antisemiţilor

În total 160 de artişti, dansatori, tehnicieni şi muzicieni sud-coreeni sunt aşteptaţi în Coreea de Nord în urma acordului convenit după ce emisari sud-coreeni s-au întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un pentru a deschide calea dialogului după mai multe luni de tensiuni diplomatice.

Potrivit autorităţilor de la Seul, Kim Jong Un ar fi propus o întâlnire cu preşedintele sud-coreean Moon Jae-in înainte de un summit cu preşedintele american Donald Trump, care a acceptat oferta. Însă Coreea de Nord nici nu a confirmat oficial, nici nu a dezminţit că ar fi propus astfel de întâlniri la nivel înalt.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Rata șomajului a ajuns la 10,4%. Sătenii și tinerii – cei mai afectați

Aproape 94 de mii de persoane din Republica Moldova erau șomere în primul trimestru al anului 2026, potrivit datelor publicate de Biroul Național de...

140 de instituții au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare

Un număr de 140 de școli din Republica Moldova au fost dotate cu 700 de panouri interactive și calculatoare, echivalentul a câte cinci săli...

Plățile pentru concediile neutilizate se vor ridica la 192,4 milioane de lei

Bugetul de stat al Republicii Moldova prevede fonduri aferente zilelor de concediu neutilizate ale angajaților din sectorul public. În special, în acest an, suma...

12 de salvatori și pompieri au depus jurământul solemn

Doisprezece tineri salvatori și pompieri debutanți au depus Jurământul de Credință Patriei, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Academia „Ștefan cel Mare” a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.