StiripesurseȘtirile zileiCantităţile de plastic care ajung în oceane ar putea să se...

Cantităţile de plastic care ajung în oceane ar putea să se tripleze până în 2040 dacă nu se iau măsuri (studiu)

Publicat:

Cantităţile de plastic care ajung în oceanele de pe Terra ar putea să ajungă la un nivel “fără precedent” în raport cu anul 2005 şi s-ar putea tripla până în 2040 dacă nu sunt adoptate măsuri suplimentare, potrivit unui studiu publicat miercuri, informează Reuters, potrivit agerpres.

Aproximativ 171 de trilioane de particule din plastic pluteau în oceanul planetar în 2019, precizează un studiu examinat prin procedura peer-review şi coordonat de 5 Gyres Institute, o organizaţie americană care militează pentru reducerea poluării cu plastic.

Citeşte şi: Profitorii mondiali ai războiului ucrainean – Black News

Poluarea marină cu plastic ar putea să crească de 2,6 ori până în 2040 dacă nu vor fi adoptate politici globale obligatorii din punct de vedere juridic, au prognozat specialiştii acestei organizaţii.

Studiul a examinat datele privind poluarea cu plastic la suprafaţa apelor oceanice furnizate de 11.777 de staţii de monitorizare amplasate în şase regiuni marine majore în perioada 1979-2019.


“Am descoperit tendinţa alarmantă de creştere exponenţială a microplasticelor în oceanul global de la începutul acestui mileniu”, a declarat Marcus Eriksen, cofondator al 5 Gyres Group.

“Avem nevoie de un tratat global ONU puternic din punct de vedere legal despre poluarea cu plastic, care să oprească problema la sursă”, a adăugat el.

Microplasticele sunt deosebit de periculoase pentru oceane, contaminând nu doar apa, ci afectând şi organele interne ale vieţuitoarelor marine, care confundă particulele de plastic cu surse de hrană.

Potrivit experţilor în domeniu, noul studiu arată că nivelul poluării cu plastic din oceane a fost subestimat.

“Cifrele arătate de acest nou studiu sunt uluitor de fenomenale şi aproape dincolo de puterea noastră de înţelegere”, a declarat Paul Harvey, cercetător şi expert în plastic la Environmental Science Solutions, un grup de consultanţă din Australia specializat în reducerea poluării.

ONU a început negocieri în vederea semnării unui acord privind limitarea poluării cu plastic în noiembrie 2022 în Uruguay, cu scopul de a formula un tratat obligatoriu din punct de vedere legal până la sfârşitul anului viitor.

Citeşte şi: Ce este un pogrom? Atacul unei gloate israeliene a readus în prim-plan un cuvânt vechi de un secol

Organizaţia ecologistă Greenpeace consideră că în absenţa unui tratat global puternic, producţia de plastic ar putea să se dubleze în următorii 10-15 ani şi să se tripleze până în 2050.

Un tratat internaţional separat a fost semnat duminica trecută pentru a contribui la protejarea biodiversităţii din apele internaţionale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cum a reușit un student să descopere un uriaș oraș mayaș dispărut cu ajutorul unui hard disk

Un oraș ascuns a trecut neobservat ani de zile, nu într-o junglă neexplorată, ci în interiorul unui set de date care fusese deja colectat....

‘O țară a minunilor’ de mărimea Vaticanului, descoperită în adâncurile oceanului

În întunericul din Oceanul Atlantic de Sud se ascunde „o țară a minunilor”. Este tărâmul crabilor care se furișează și al stelelor de mare...

Cine poate cumpăra acțiuni la SpaceX, compania lui Elon Musk

Pentru prima dată, investitorii vor putea cumpăra și vinde acțiuni ale companiei SpaceX a lui Elon Musk, cu sediul în Texas, o companie care...

Bere veche de peste 2.000 de ani, descoperită de arheologii din China. Ce gust are băutura

Arheologii au descoperit mai mulți litri de bere veche de 2.300 de ani în inima unui mormânt din secolul al IV-lea î.Hr., situat la...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.