StiripesurseDiasporaPapa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina și...

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina și Rusia

Publicat:

Papa Francisc spune că este dispus să călătorească în Ucraina, care este atacată de Rusia, dar numai cu condiţia să poată călători şi la Moscova, relatează DPA, potrivit agerpres

”Voi merge în ambele locuri sau în niciunul”, a declarat şeful Bisericii Catolice într-un interviu publicat în ediţia de sâmbătă a ziarului argentinian La Nacion.

Citește și : Biden ignoră criticile vehemente ale Beijingului

Războiul din Ucraina nu poate fi încheiat decât prin dialog şi iniţiative concrete de pace, a mai spus el.

În vârstă de 86 de ani se gândea deja la o călătorie în cele două ţări în vara anului trecut. Şi la acea vreme a spus că ar dori să viziteze atât Kievul, cât şi Moscova.


Vaticanul a încercat de mult timp să joace un rol de mediator în conflict. În acest context, el a vorbit pentru La Nacion despre “dorinţa de a servi pacea”.

În interviu, Francisc a relatat cum, în a doua zi după lansarea invaziei ruse la scară largă în Ucraina, i-a întrebat pe liderii ruşi dacă ar putea călători la Moscova. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a spus el, a refuzat cu mulţumiri la momentul respectiv.

Suveranul pontif şi-a reiterat consternarea faţă de război: “Războiul mă doare, asta vreau să spun. Războiul mă doare”.

Citește și : Puterea din Venezuela leagă un acord cu opoziţia pentru ridicarea sancţiunilor

În apariţiile sale publice şi în audienţele sale, el vorbeşte în mod regulat despre suferinţa ucrainenilor. Din motive diplomatice, însă, el nu menţionează Rusia.

Papa Francisc a acordat zilele acestea mai multe interviuri cu ocazia împlinirii, la 13 martie, a zece ani de pontificat.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Furia rușilor după atacurile devastatoare ale Ucrainei. Ce i-au cerut lui Putin să facă în război

Înfuriați de atacurile cu drone ucrainene și dezamăgiți de eșecul SUA de a obține un acord favorabil Rusiei, adepții liniei dure îi cer lui...

Un hoţ moldovean a rămas blocat în tufișurile de mure din Italia

Un moldovean de 42 de ani a fost reținut în orașul italian Genova după ce a încercat să pătrundă prin efracție într-o locuință, însă...

Dronele deasupra Moscovei nu îl afectează pe Putin. Prima regulă a țarului: „Să nu fii niciodată asociat cu vreun fel de eșec”

Vladimir Putin nu trebuie niciodată asociat cu vreun fel de eșec. Nu trebuie să le comenteze, nu trebuie să vorbească despre ele. Acestea sunt...

O moldoveancă a fost strivită de o maşină fără şofer în Roma

O femeie originară din Republica Moldova a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost lovită de un taxi scăpat de sub...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.