StiripesurseȘtirile zileiLavrov a găsit 'ţapul ispăşitor' pentru expulzările diplomaţilor ruşi: 'Presiunile Washingtonului...

Lavrov a găsit ‘ţapul ispăşitor’ pentru expulzările diplomaţilor ruşi: ‘Presiunile Washingtonului sunt colosale’

Publicat:

Decizia luată de peste 20 de ţări privind expulzarea unor diplomaţi ruşi după otrăvirea unui fost agent dublu rus rus în Marea Britanie este “rezultatul unor presiuni colosale” din partea Washingtonului, a declarat marţi şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov, citat de AFP, potrivit agerpres.

“Atunci când se cere ca un diplomat sau doi să părăsească o ţară sau alta, în timp ce ne sunt şoptite scuze în urechi, ştim cu precizie că aceasta este rezultatul unor presiuni colosale, al unui şantaj colosal, care constituie, din nefericire, principala armă a Washingtonului pe scena internaţională”, a declarat Lavrov în cadrul unei conferinţe de presă la Taşkent, capitala Uzbekistanului, unde au loc marţi negocieri cu privire la Afganistan.

Citeşte şi: Rusia şi-a pus toată lumea-n cap. Peste o sută de diplomaţi ai Moscovei vor fi expulzaţi din SUA, Europa, Canada şi Australia

Douăzeci şi trei de ţări, inclusiv 16 state membre ale Uniunii Europene, au decis să expulzeze cel puţin 116 de diplomaţi ruşi ca represalii din partea Occidentului după otrăvirea fostului spion rus Serghei Skripal pe teritoriul britanic la 4 martie, act ce ar fi fost comis de Moscova, conform autorităţilor de la Londra.

În cadrul acestor demersuri, Washingtonul conduce de departe prin expulzarea a 60 de diplomaţi consideraţi ca fiind “agenţi de informaţii” (48 în diferite misiuni în Statele Unite şi 12 la misiunea rusă la ONU), decizând şi închiderea Consulatului Rusiei din Seattle, pe Coasta de Vest.


Citeşte şi: După tragedia din Siberia, Putin denunţă ‘neglijenţa criminală’ şi face referire la corupţia din regiune – VIDEO

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.