StiripesurseȘtirile zileiTanzania investighează o boală misterioasă care a ucis cinci oameni

Tanzania investighează o boală misterioasă care a ucis cinci oameni

Publicat:

Tanzania a cerut experţilor medicali să investigheze o misterioasă boală “contagioasă” care a ucis deja cinci persoane în această ţară africană, au anunţat autorităţile locale, potrivit AFP şi agerpres.

Boala a fost depistată la “şapte persoane prezentând simptome precum febră, vărsături, hemoragii şi insuficienţă renală”, a detaliat Ministerul Sănătăţii într-un comunicat emis joi seara târziu.

Citeşte şi: Mafia chineză şi-a făcut o BANCĂ clandestină în Italia – Black News

Experţi medicali au fost trimişi în regiunea Kagera (nord-vest), la graniţa cu Uganda, pentru a investiga această boală “transmisibilă”, a declarat o responsabilă din domeniul sănătăţii, Tumaini Nagu.

“Au fost prelevate probe de la pacienţi şi de la morţi pentru a identifica sursa şi tipul de boală”, a precizat ea într-un comunicat, făcând apel la populaţie să rămână calmă.


Cazul survine după o epidemie de Ebola în Uganda care a durat aproape patru luni şi s-a soldat cu 55 de morţi. Uganda a declarat sfârşitul epidemiei în luna ianuarie.

Citeşte şi: PLANUL Kremlinului pentru Moldova – Black News

Anul trecut, Tanzania a identificat un focar de leptospiroză, sau “boala şobolanilor”, care a ucis trei persoane în regiunea Lindi din sud-estul ţării.

Această boală bacteriană, transmisă la om de anumite mamifere, se propagă prin intermediul apei sau al alimentelor contaminate cu urina animalelor infectate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Progresele în implementarea reformei administrației publice, examinate în cadrul ședinței Secretariatului Strategiei

Secretarul general adjunct al Guvernului, Lilia Dabija, a prezidat, astăzi, ședința Secretariatului de implementare a Strategiei de reformă a administrației publice din Republica Moldova...

Circa 90 de inspectori de mediu au participat la seminare privind aplicarea normelor contravenționale

Circa 90 de inspectori din cadrul aparatului central și al subdiviziunilor teritoriale ale Inspectoratului pentru Protecția Mediului (IPM) au participat, în luna iulie, la...

Ministerul Energiei propune ajustarea trimestrială a tarifelor la gaze

Pe fondul creșterii prețurilor la gazele naturale pe piețele europene, Ministerul Energiei propune ca tarifele la gaze să poată fi revizuite trimestrial, în funcție...

China propune aprofundarea cooperării în domeniul apărării cu R.Moldova, în numele păcii și dezvoltării

Armata Populară de Eliberare a Chinei este pregătită să aprofundeze schimburile și cooperarea cu Armata Națională a Republicii Moldova, contribuind împreună la promovarea păcii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.