StiripesurseȘtirile zileiExporturile de şampanie franţuzească spre ţările din Golf şi Turcia au...

Exporturile de şampanie franţuzească spre ţările din Golf şi Turcia au crescut considerabil

Publicat:

Exporturile de şampanie franţuzească spre ţările din Golful Persic şi Turcia au explodat în 2022, în contextul în care turiştii ruşi s-au îndreptat spre această regiune după ce războiul din Ucraina le-a limitat accesul spre ţările occidentale, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

Cifrele publicate luna aceasta de Comite Champagne arată că producătorii francezi au livrat anul trecut aproape 1,9 milioane de sticle de şampanie spre Emiratele Arabe Unite, în creştere cu 75% comparativ cu 2021, în timp ce exporturile spre Turcia au explodat cu 120%. Datele publicate separat de Trade Data Monitor arată că exporturile de şampanie dintre Turcia spre Rusia au crescut cu 182% în 2022.

Citeşte şi: 19 funcţionari venezueleni au fost arestaţi într-o ‘cruciadă’ anticorupţie – Black News

Cetăţenii ruşi sunt liberi să călătorească spre Emiratele Arabe Unite şi ţările vecine din Golful Persic. Prezenţa turiştilor ruşi ar putea avea un impact asupra vânzărilor de şampanie în regiuni precum Golful Persic, a spus preşedintele Uniunii Producătorilor de Şampanie (UMC), David Chatillon.

Uniunea Europeană a impus un embargou privind exporturile de produse de lux spre Rusia, după invadarea Ucrainei. Însă embargoul se aplică numai produselor care costă mai mult de 300 de euro iar deseori o sticlă de şampanie costă mai puţin. În paralel, pentru unele state care au înregistrat o creştere a importurilor de şampanie este posibil ca produsele să fie re-exportate spre Rusia, susţine Trade Data Monitor, un furnizor de date privind schimburile comerciale cu sediul la Geneva.


Rusia, care în anul 2021 a fost a 13-a cea mai mare piaţă mondială pentru exporturile de şampanie, a scăzut pe locul 38 în anul 2022, după ce livrările s-au redus cu peste 80%. Producătorii francezi au livrat aproximativ 435.000 de sticle de şampanie spre Rusia în 2022, comparativ cu peste 2,3 milioane în 2021. SUA, Marea Britanie şi Japonia au fost cei mai mari consumatori internaţionali de şampanie.

Potrivit lui David Chatillon, este posibil ca unele livrări de şampanie spre Rusia să fii continuat până la invadarea Ucrainei. Chiar dacă Comite Champagne nu a impus un embargou la export, organizaţia nu a primit solicitări de la producători pentru certificate de origine pentru livrările spre Rusia, după debutul invaziei, a adăugat Chatillon. Producătorii au evitat exporturile spre Rusia din motive ce ţin de logistică, asigurări şi plăţi dar şi pentru a-şi proteja reputaţia, susţine Chatillon. Explozia exporturilor spre ţările din Golf, inclusiv spre Qatar care a găzduit Cupa Mondială la fotbal în noiembrie şi decembrie, este posibil să reflecte şi o revenire a turismului în această regiune, a adăugat Chatillon.

Citeşte şi: Zelenski salută discuţiile ‘productive’ cu premierul japonez – Black News

Per total, vânzările de şampanie franţuzească au depăşit în 2022 pragul de şase miliarde de euro, în condiţiile în care livrările totale, atât în Franţa cât şi în străinătate, au crescut cu 1,6%.

În fiecare an, aproximativ 310 milioane sticle de şampanie franţuzească, care beneficiază de o indicaţie geografică strict controlată, sunt vândute în întreaga lume în timp ce alte peste un miliard sunt stocate în pivniţe, în aşteptarea momentului adecvat pentru a fi savurate. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Marta Kos: „Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al UE”

Republica Moldova este pe primul loc în pregătirile sale pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Citește și: MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui...

Sistemele centralizate de irigare vor fi reabilitate cu sprijinul financiar al Agenției Franceze de Dezvoltare

Agenția Franceză de Dezvoltare (AFD) acordă asistență financiară pentru reabilitarea sistemelor centralizate de irigare din Republica Moldova. Parlamentul a ratificat două acorduri, de grant...

MAN solicită audierea premierului privind declarațiile unui ministru despre unirea cu România ca „Plan B” de aderare la UE

Deputatul Partidului MAN, Gaik Vartanean, a solicitat prezentarea Prim-ministrului, Alexandru Munteanu în plenul Parlamentului pentru a oferi explicații cu privire la declarațiile publice ale...

Locuitori din Soroca, fără apă. Oamenii refuză contractele din cauza tarifului

Sute de locuitori ai municipiului Soroca nu au, de mai bine de o săptămână, apă la robinet. Citește și: Partidul Nostru cere crearea unei comisie...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.