StiripesurseȘtirile zileiO zebră a revenit la grădina zoologică după o escapadă prin...

O zebră a revenit la grădina zoologică după o escapadă prin Seul

Publicat:

O zebră care a evadat de la grădina zoologică şi s-a plimbat în voie timp de mai multe ore prin centrul oraşului Seul devenind astfel vedetă pe internet s-a întors teafără şi nevătămată în ţarcul ei, au precizat vineri responsabili ai stabilimentului, potrivit AFP şi agerpres.

Zebra Sero a revenit în ţarcul său într-o ”stare de sănătate stabilă şi bună”, a declarat un responsabil al Children’s Grand Park din Seul, după ce animalul a petrecut joi trei ore colindând străzile din Seul şi ferindu-se din calea maşinilor înainte să fie în cele din urmă încolţită de gardienii unui parc.

Citeşte şi: SUA nu exclud, pe termen lung, negocieri privind graniţele Ucrainei – Black News

Sero, un mascul în vârstă de trei ani, a fost capturat cu ajutorul unei bariere de securitate după ce a pătruns pe o alee îngustă şi a fost tranchilizat. În fotografiile publicate pe reţelele de socializare animalul apare sedat, în timp ce este transportat înapoi la grădina zoologică.

Sero este un fel de ”băiatul mamei” şi a mai manifestat astfel de capricii, potrivit grădinii zoologice.


Animalul a început să-şi schimbe comportamentul după moartea părinţilor – mama, în 2020, iar tatăl, doi ani mai târziu – potrivit unui videoclip publicat în ianuarie pe canalul YouTube al grădinii zoologice.

”Nu voia să se întoarcă în ţarc şi s-a bătut cu un cangur”, se spune în videoclip.

Îngrijitorii au început să-i ofere gustări speciale şi fructe pentru a încerca să îl împiedice să ”vagabondeze”, se mai spune în înregistrare, însă fără niciun rezultat.

Aventura sa curajoasă pe străzile aglomerate din Seul l-a transformat pe Sero într-o vedetă pe internet, subiectul a numeroase filmări şi meme-uri pe reţelele de socializare în limba coreeană.

Într-una dintre înregistrări, Sero merge calm printr-un labirint de autovehicule oprite, iar un martor la întreaga scenă exclamă: ”Oh, ce frumos e!”.

Citeşte şi: Von der Leyen organizează o conferinţă în vederea localizării copiilor ucraineni răpiţi de Rusia – Black News

Alţi internauţi au precizat că evadarea zebrei scoate la lumină situaţia critică a animalelor de la grădina zoologică.

”Am plâns când mama mi-a spus că probabil este pentru prima oară după mult timp când poate alerga”, a scris un internaut pe Twitter.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

CNA face percheziţii de amploare într-o schemă de trucare a licitațiilor

Ofițerii Centrului Național Anticorupție desfășoară circa 30 de percheziții în mai multe localități într-un dosar de abuz de serviciu și obținere frauduloasă a mijloacelor...

Dumitru Ciorici este noul purtător de cuvânt al Guvernului

Jurnalistul Dumitru Ciorici va ocupa funcția de purtător de cuvânt al Guvernului Republicii Moldova. Anunțul a fost făcut de premierul Vasile Tofan într-o postare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.