StiripesurseȘtirile zileiDisputele cu privire la energia nucleară pun în pericol un acord...

Disputele cu privire la energia nucleară pun în pericol un acord cu privire la obiectivele UE în domeniul energiilor regenerabile

Publicat:

Miniştrii Energiei din 11 state membre UE, conduşi de Austria, au format marţi o alianţă pentru a contracara încercările Franţei şi ale altor ţări de a permite energiei nucleare să contribuie la atingerea obiectivelor blocului comunitar în domeniul energiilor regenerabile, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Intitulându-se “Prietenii energiei regenerabile”, guvernele vor să elimine încercările alianţei rivale – conduse de Franţa, şi din care fac parte România, Polonia, Ungaria, Cehia şi altele – care vor toate o recunoaştere mai mare a contribuţiei energiei nucleare la atingerea obiectivelor climatice.

Citeşte şi: Fostul preşedinte taiwanez face o vizită în China: ‘Suntem chinezi cu toţii!’ – Black News

Austria, Belgia, Estonia, Danemarca, Germania, Irlanda, Letonia, Luxemburg, Ţările de Jos, Portugalia şi Spania au participat la întâlnire, pentru a stabili o strategie înaintea negocierilor.

O reuniune rivală a miniştrilor care sunt în favoarea energiei nucleare, iniţiată de ministrul francez al Energiei, Agnes Pannier-Runacher, a avut loc marţi dimineaţă.


Negociatorii statelor membre şi cei ai Parlamentului European ar urma să aibă miercuri o rundă finală de negocieri pentru a stabili obiective mai ambiţioase la nivelul UE în ceea ce priveşte extinderea energiilor regenerabile în acest deceniu. Aceste obiective sunt cruciale pentru eforturile UE de a-şi reduce emisiile de CO2 până în 2030 şi a renunţa la combustibilii fosili ruseşti. Însă negocierile s-au blocat din cauza unei dispute cu privire la includerea combustibililor produşi pe baza energiei nucleare pentru atingerea ţintelor regenerabile.

Franţa s-a plasat în fruntea unei campanii pentru ca “hidrogenul low-carbon”, un termen care este folosit pentru a descrie hidrogenul produs din energie nucleară, să fie pus pe aceiaşi poziţie cu hidrogenul produs din electricitate din surse regenerabile. Statele care sunt în favoarea energiei nucleare au făcut solicitări similare privind o lege care să reglementeze piaţa gazelor, care ar urmată să fie marţi discutată de miniştrii Energiei din UE.

Citeşte şi: Primele tancuri britanice Challenger au sosit în Ucraina – Black News

Ministrul Energiei din Austria, Leonore Gewessler, a declarat că cele 11 state membre UE resping încercările de a lega cele două dosare. “Grupul cere ţinte ambiţioase în domeniul energiilor regenerabile, pentru a avea un mandat clar în faţa investitorilor şi clienţilor”, a afirmat oficialul austriac.

Gewessler a adăugat: “Aceste ţinte ar trebui să ducă la îndeplinirea obiectivelor strategice ale Europei de a fi mai puţin dependente de importurile de energie şi de a extinde masiv energia locală şi regenerabilă”. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.